Aşa cum nu îşi aminteşte ce a reprezentat Uzina ARO şi nu-şi mai aminteşte nimic despre ARO, probabil, nici atunci când directorul Ioan Giuvelcă reprezenta fabrica de la Câmpulung peste hotare, la fel, nu ştia nimic despre ARO. Proiectul liniei de montaj ARO în Argentina, tratat cu mare responsabilitate de partenerii străini, a fost „un foc de artificii” (adică un „foc de paie”) pentru directorul Ioan Giuvelcă. În numerele anterioare ale ziarului nostru am prezentat aspecte referitoare la prezenţa automobilelor ARO pe pieţele din Uruguay, Argentina şi Brazilia, aşa cum au fost ele relatate de către inginerul Liviu Pop, cel care a fost „martor apropiat” la aceste evenimente. Am arătat că piaţa auto în ţările Americii de Sud era una „protejată”, motiv pentru care toţi producătorii auto au fost nevoiţi să îşi instaleze în aceste ţări linii de montaj ale propriilor mărci. După experienţa liniei de montaj ARO – Volkswagen din Uruguay, din anii 1990-1991, în anul 1997, urma o nouă provocare, de această dată, în Argentina. În ediţia de astăzi vă prezentăm pasaje extrase şi traduse din presa argentiniană a provinciei La Pampa, din ziarele „La Reforma” şi „La Arena” care sunt – din păcate – mărturii ale unei „oportunităţi pierdute” pentru automobilele ARO în Argentina.
Argentinienii şi-au dorit maşina ARO, dar nu a fost suficient
Proiectul de realizare a unei linii de montaj ARO în Argentina urma să înceapă cu modelele din gama ARO 24 şi crea certe avantaje pentru marca ARO. În primul rând, reducerea costurilor de fabricaţie: motoarele diesel Perkins, fabricate în Argentina, nu mai trebuiau livrate în România, pentru a fi montate pe maşini la Uzina ARO. Apoi cheltuielile de transport maritim şi taxele vamale erau considerabil reduse. Locaţia aleasă, în Parcul Industrial din oraşul General Pico, era ideală: avea toate utilităţile necesare, avea în apropiere potenţiali furnizori de componente auto, iar proprietarul halelor industriale (care au aparţinut firmei falimentare „Maraco”) era Banca La Pampa, dispusă să negocieze un preţ de vânzare rezonabil, cu termen de graţie şi plată în rate, pe o perioadă extinsă pe parcursul mai multor ani. În plus, autorităţile locale – ale provinciei La Pampa şi ale municipiului General Pico – au promis să sprijine acest proiect printr-o serie de facilităţi: crearea unei „zone libere”, care să deservească Parcul Industrial, îmbunătăţirea căilor de acces rutier şi feroviar la locaţie, acordarea pentru primii ani de funcţionare a unor scutiri sau reduceri ale taxelor şi impozitelor, etc. Acest cumul de factori au creat o conjunctură favorabilă pentru realizarea proiectului de instalare a unei linii de montaj ARO în Argentina. În final, automobilele ARO, care urmau a fi montate în Argentina, echipate cu motoare diesel Perkins şi alte componente produse local ar fi beneficiat de un nivel de calitate superior, o reţea de vânzare şi service post-vânzare solidă, extinsă la nivel naţional, o acceptare necondiţionată din partea cumpărătorilor şi – cel mai important – un preţ de vânzare fără concurenţă, comparativ cu celelalte automobilele 4×4 disponibile pe piaţă.
“ARO S.A. se va stabili în General Pico. Investiţia va fi de 7.000.000 USD”
Redăm un material din Ziarul „La Reforma” – vineri, 7 februarie 1997. Stabilirea unei linii de montaj a automobilelor ARO în provincia La Pampa a fost subiectul tratat pe prima pagină a ziarelor locale, fapt relevant în interesul argentinienilor pentru marca ARO. Menţionăm că din partea reprezentanţilor argentinieni – guvernanţi, funcţionari publici, oameni de afaceri – totul s-a făcut cu maximă seriozitate. „Miercuri după-masă, a sosit la Santa Rosa (n.r. capitala Provinciei La Pampa) o numeroasă delegaţie compusă din consilierul economic al Ambasadei României, Ioan Plopeanu, directorul general al Uzinei ARO România, Ioan Giuvelcă, şefa de export Zona Mercosur, Doina Buzatu, reprezentantul tehnic al Uzinei ARO România, Liviu Pop, preşedintele Sudamericana ARO, Nicolas Chirilă, directorul comercial Sudamericana ARO, Ruben Niglia şi directorul de marketing şi relaţii cu publicul, Salvador Mauro. La ora 17.00, au avut o întâlnire în Casa Guvernului cu guvernatorul, Ruben Hugo Marin, secretarul pentru Producţie, Raul Reyna, primarul din General Pico, Luis Alberto Campo, viceprimarul inginerul Raul Taverna, cărora li s-a alăturat preşedintele băncii La Pampa, inginerul Nestor Bossio. Acolo a rămas aproape definitiv stabilit că firma se va instala în Parcul Industrial din oraşul General Pico, însă pentru acordul final mai trebuiau completate câteva detalii, care se vor clarifica imediat după vizita delegaţiei la General Pico, unde vor examina cu atenţie halele şi utilităţile rămase de la firma falimentară „Maraco”, pentru a determina dacă locaţia este aptă pentru scopul urmărit.” După cum relata presa din Argentina, totul era sigur şi nu încăpea nicio îndoială că aceste lucruri nu se vor întâmpla. Într-un alt reportaj din aceeaşi zi, de 7 februarie 1997, se specifica: „Ieri dimineaţă, puţin după ora 9.30, aceeaşi delegaţie care a făcut prima oprire la Santa Rosa, a sosit la General Pico şi după primirea protocolară din partea autorităţilor municipale, însoţiţi de primar, viceprimar, câţiva consilieri, judecătorul care intervine în procedura de faliment a firmei „Maraco”, doctorul Juan Francisco Rodriguez şi numeroşi ziarişti s-au îndreptat spre halele care au aparţinut firmei, din Parcul Industrial. Inspecţia locaţiei a fost minuţioasă. La terminarea turului, impresia pe care au avut-o oaspeţii părea să fie mai mult decât favorabilă. Apoi delegaţia a făcut o vizită de informare la fabrica de componente auto „Sidertek”, care funcţionează în acelaşi Parc Industrial. Firma „Sidertek” produce elemente pentru interiorul auto (scaune, capitonaje pentru uşi şi pavilion, etc) şi, ulterior, ar putea să furnizeze aceste echipamente şi pentru automobilele ARO.”
Directorul Giuvelcă, la conferinţa de presă, “înşirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune…”
În pasajul următor vă relatăm exact ce a publicat presa argentiniană la momentul respectiv şi câtă încredere aveau străinii în acest proiect. În ziua respectivă, la ora 12.30, delegaţia oaspeţilor şi oficialităţilor locale s-au reunit în biroul primarului, pentru o conferinţă de presă. Cu această ocazie, directorul uzinei ARO Câmpulung, Ioan Giuvelcă, a declarat: „Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a mă primi şi pentru atenţia pe care mi-o acordaţi în calitate de reprezentant al grupului de oaspeţi şi director general al ARO România. Am vizitat locaţia şi dotările firmei „Maraco” şi opinia mea este că acestea sunt într-o stare bună. În ce priveşte dotarea cu utilaje, aceasta este o altă problemă. Însă, în ceea ce priveşte construcţia în sine, aceasta este sănătoasă, este utilă pentru ARO S.A. şi i se poate da diverse utilizări. O să trebuiască să lucrăm intens, pentru că hala trebuie curăţată şi pusă în ordine.” După cum se poate vedea, directorul Giuvelcă nu spunea nimic concret, totul era la viitor şi doar ca o oarecare posibilitate. La scurt timp, a intervenit un ziarist, pentru a lămuri bâlbâiala directorului… Vă redăm dialogul dintre jurnalistul ziarului „La Reforma” şi directorul de la ARO Câmpulung, Ioan Giuvelcă:
„La Reforma (L.R.): Vreţi să spuneţi că aţi decis să vă instalaţi în General Pico?
Ioan Giuvelcă (I.G.): Suntem decişi să ne stabilim în General Pico. Pentru aceasta, noi deja o să începem să facem un studiu de rentabilitate, în prima fază, pentru o perioadă de cinci ani şi apoi pentru alţi cinci sau şase ani. Fără un calcul de rentabilitate, nimeni nu poate să înceapă să cheltuiască bani, până nu ştie dacă afacerea este sau nu rentabilă. În prima etapă, care o să fie foarte scurtă, o să lucrăm la elaborarea acestui studiu. O să lucrăm ţinând cont de imaginea de ansamblu pe care o avem, după ce am văzut locaţia şi dotările existente. Însă, sunt convins, înainte de a face acest studiu, că investiţia este bună şi deja vă spun că poate să fie rentabilă.
L.R.: La cât s-ar ridica investiţia?
I.G.: Şapte milioane de dolari.
L.R.: Şi cum se finanţează această investiţie?
I.G.: La fel ca toate investiţiile, cu capital propriu, care ar fi al ARO România, al ARO Sudamericana şi un volum important de credite pe care le vom lua noi, în plus faţă de capitalul pe care îl vom pune.
L.R.: Veţi primi un credit de la Banca La Pampa?
I.G.: Nu am avut încă o întâlnire cu directorii băncii La Pampa. Şi în plus nu este o treabă serioasă să începi să negociezi un credit fără a avea un studiu de rentabilitate. Însă deja am stabilit contacte pentru ne apropia de acest moment. La modul serios, însă, trebuie să te aşezi şi să negociezi cu banca cu documentele pe masă. Presupun că după întâlnirea pe care am avut-o cu guvernatorul şi cu Ministrul de Producţie, există şi din partea băncii La Pampa un interes, care este acelaşi cu al nostru.
L.R.: Şi în cât timp?
I.G.: În mod practic, deja am început să facem un studiu economic, pentru că reprezentantul tehnic al fabricii în Argentina a primit indicaţii să prezinte unele date şi detalii şi pentru a găsi componente auto argentiniene, pentru a le încorpora în producţie. Ne gândim că într-un interval de 30 zile – pentru că şi eu am propriile mele idei – o să definitivăm acest studiu.
“Au fost doar focuri de artificii, nimic mai mult”
Altă temă abordată în conferinţa de presă a fost modalitatea prin care la licitaţia publică de lichidare a proprietăţilor care au aparţinut firmei falimentare „Maraco”, Banca La Pampa ar putea cumpăra imobilul, terenul şi instalaţiile, pentru ca, ulterior, în calitate de proprietar, să poată facilita accesul la acestea, firmelor ARO România şi ARO Sudamericana. „În ultima parte a conferinţei de presă s-a concluzionat că în prima etapă a proiectului „din momentul în care vom dispune de locaţie şi utilităţi – a precizat directorul de marketing Salvador Mauro – intervalul de timp necesar pentru a le adapta la necesităţile noastre şi instalarea utilajelor specifice liniei de montaj, cel mai probabil, va fi de 150 de zile, pentru a putea începe producţia. Şi în aceste 150 de zile va trebui să progresăm cu ceea ce am început deja, adică integrarea de componente auto de origine argentiniană. În acest caz, condiţia „sine-quanon” prevăzută de lege este de a încorpora un procent de 60% de componente auto de origine naţională, dar fiind vorba de o linie de montaj nouă, acest procent poate fi redus la 50%. Obiectivul nostru final, către care ne îndreptăm atenţia, este marea piaţă a Mercosur, de care este interesată toată lumea. De aceea este obligatoriu să încorporăm cât mai curând 60% componente naţionale în produsul pe care îl vom fabrica.” Articolul din ziarul “La Reforma”, care a fost dedicat proiectului ARO în Argentina, se încheie astfel: „Acum nu ne mai rămâne decât să mai aşteptăm puţin, să vedem dacă, de data aceasta, este adevărat, că cineva promite şi îşi îndeplineşte promisiunea de a sosi în Parcul Industrial. Asta pentru că, în ultimul timp, au fost diverse anunţuri de acest fel şi – în mod lamentabil – unele au fost doar focuri de artificii, nimic mai mult. Şi alte anunţuri asemănătoare sunt pe o lungă listă de aşteptare. Bine ai venit, ARO!” Cu acest îndemn se încheie materialul din ziarul „La Reforma”.
“ARO în La Pampa – o numeroasă delegaţie a analizat proiectul cu guvernatorul Marin”
În continuare, reproducem pasaje pe aceeaşi temă, selectate şi traduse din ziarul „La Arena”, din data de 6 februarie 1997, unde pe prima pagină a apărut directorul de la Uzina ARO Câmpulung, Ioan Giuvelcă. Pe prima pagină, trimiterea mare a ziarului a avut următorul titlu: „ARO în provincia La Pampa se decide într-o săptămână”, lucru care nu s-a întâmplat niciodată şi nici nu a existat interes din partea conducerii de la Uzina ARO. Redăm în continuare materialul apărut la momentul respectiv: „Fabrica auto de origine română ARO S.A. deja, în mod practic, a decis să se stabilească în parcul industrial din General Pico, chiar dacă a condiţionat decizia finală de starea în care se află construcţia pe care urmează să o cumpere, cea care a aparţinut firmei „Maraco”. O delegaţie numeroasă de oameni de afaceri s-a reunit ieri cu guvernatorul Ruben Marin, care le-a oferit sprijin guvernamental pentru acest proiect, constând în beneficii de ordin impozitiv şi un credit ipotecar. Cu această ocazie, directorul general Ioan Giuvelcă a oferit câteva detalii despre fabrica ARO şi a scos în evidenţă importanta sa participare la nivel mondial, în sectorul automobilelor 4X4. A comentat, de asemenea, că în procesul de tranziţie democratică, pe care îl parcurge România, firma a scăzut nivelul de vânzări – aşa cum s-a întâmplat cu întreaga economie românească – dar, în ultimul timp, a început un proces de recuperare şi s-au reluat exporturile ARO spre cele mai bune pieţe de export ale sale: ţările europene şi ţările ex-sovietice. Discuţiile purtate de către oamenii de afaceri la întâlnirea cu guvernatorul Marin ne duc cu gândul că „soarta a fost jucată” şi în câteva luni – 3 sau 4 – după cum au spus, primul 4X4 româno-argentinian montat în provincia La Pampa va apărea pe străzi. Dacă se va stabili în General Pico, linia de montaj ARO va fi „cheia de intrare” a automobilelor ARO în restul ţărilor care compun Mercosur (Brazilia, Uruguay, Paraguay şi Chile).” Aşa cum aţi putut remarca, toate întâlnirile delegaţiei române şi discuţiile purtate cu înalţi demnitari şi oameni argentinieni din mediul de afaceri, pe tema realizării unei linii de montaj ARO în provincia La Pampa au fost pe un ton mai mult decât optimist. Fiecare dintre părţile implicate în acest proiect avea interese şi beneficii majore şi expectativele ca acesta să devină realitate, erau dintre cele mai favorabile. Se pare, însă, că „ceva a lipsit” din această ecuaţie, care a rămas cu câteva necunoscute… Cert este un singur lucru, pe care acum îl ştim cu toţii: linia de montaj ARO în Argentina a rămas un proiect, care a murit, înainte de a se naşte… Sau, aşa cum spuneau ziariştii argentinieni, „soarta a fost jucată”. Întrebarea, însă, rămâne: „De cine?” De aproape 10 de ani, muscelenii se tot întreabă cine s-a jucat cu soarta lor şi cine le-a distrus economia şi viitorul acestui oraş. Poate din acest material se pot trage unele concluzii…