Cetățeanul înțelege mai bine de ce Câmpulung a ajuns parcă o pârloagă a nimănui, din aceea taxabilă la supraimpozit cu 200%, cât prevede hotărârea Consiliului Local pentru imobile neîngrijite, privind cum arată sediul ADP Câmpulung. Și arată groaznic! Niciun proprietar, care are o brumă de simț gospodăresc, n-ar permite ca exteriorul locuinței să etaleze imaginea nesimțirii, cum se întâmplă în cazul serviciului public responsabil de curățenia municipiului. I-ar crăpa obrazul de rușine că-l râde lumea la vederea mărăcinișurilor crescute într-un asemenea hal încât, la ADP, maschează împrejmuirea și aceea vai de mama ei!
Oare, directorului „plenipotențiar” sau „plenipotent”, cum preferați, ca să ne inspirăm din maniera de exprimare a primăriței Elena Lasconi, la ședința de Consiliu Local din 30 iunie 2026, nu i-or fi zgâriat retina ditamai rugii, care se revarsă din curtea Șantierului, peste gard, pe trotuar?! Unde este indicat să n-ai ce căuta, căci îți strici galoșii pe suprafața fărâmițată și înierbată. Mergi ca pe cărăruile făcute de talpa omului printr-o ierbărie care, teoretic, n-are nimic în comun cu zona urbană. Uite că la Câmpulung are, fiindcă Administrarea Domeniului Public și Privat Câmpulung nu este în stare să administreze nici propria bătătură, dovadă că nu trebuie să avem așteptări, mari ori mici, de la angajații statului… degeaba pentru restul municipiului.
Dacă Primăria ar trece de la avertismente la amenzi pentru lipsa curățeniei – acest lucru incluzând și buruienile necosite – pe spațiile înconjurătoare caselor, blocurilor, spațiilor comerciale, primul amendat ar trebui să fie Bogdan Pătru, directorul ADP Câmpulung, pentru halul în care se întind hățișurile și pe orizontală, și pe verticală în dreptul propriului sediu. Și nu trebuia să-i bată obrazul primărița subordonatului ADP-ist, ca să se urnească să corecteze una-alta, sau să scrie presa despre urâciunea pricinuită de lipsa îngrijirii domeniului public. El însuși, ca prim gospodar al municipiului, care ceartă – meritat, nu contestăm – câmpulungenii, că nu pun osul la treabă și ei și că nu mențin curățenia făcută de muncitorii Salubrității, trebuia să aibă grijă ca propria curte să nu concureze cu păduricea în formare de pe malurile Râului Târgului.
Dar Pătru, mai mult povestitor decât muncitor, nu pare deranjat că, în curând, nici poarta de intrare în curtea Șantierului n-o mai nimerește de desișul în creștere. Dintre toate incintele nerezidențiale de pe șoseaua de „centură”, artera cu cel mai ridicat trafic, Șantierul se prezintă cel mai rău, ierburile fiind cam din tot spectrul „buruienilor urbane”, de la smocuri până la tufișuri, chiar arbori lăsați să se înalțe, ca să ne asigurăm cota de verde pe cap de locuitor, cum cere UE.
Instituție publică, și nu oricare, cu ciulini la poartă! Dacă ați mai pomenit așa ceva la un sediu de lucru, cu personal, pe care, după cum o dovedesc fotografiile făcute acum câteva zile, nu-l deranjează izul de loc părăsit. Vă dați seama ce-o fi înăuntru! Suspectăm că, la fel, dacă nu mai grav, judecând după tentativa unor rugi rebeli de „evadare” dintr-un spațiu sălbăticit prin neîntreținere.
