Una dintre condiţiile căreia Lereşti a trebuit să i se conformeze pentru dobândirea statutului de „staţiune turistică de interes local” a constat în numărul minim de 100 de locuri de cazare în structuri de primire turistică, din care minim 30% să fie clasificate la categoriile de 3-5 stele/margarete, cu excepţia campingurilor. Cum stă comuna Lereşti în această privinţă aflăm din Strategia de Dezvoltare Turistică a localităţii, care conţine un capitol dedicat unităţilor de cazare, cu informaţii valabile la nivelul anului 2025.
- De la 11 unităţi de cazare, în 2021, la 21 în 2025
Normele şi criteriile de atestare a staţiunilor turistice au fost actualizate şi, potrivit Hotărârii de Guvern nr.120 din 16 februarie 2024, în termen de trei ani, UAT-urile care au în administrare staţiuni turistice au obligaţia de a transmite autorităţilor centrale, pentru reevaluare mai multe documente: fișa stațiunii turistice (cu noi criterii obligatorii şi suplimentare); Strategia de Dezvoltare Turistică a staţiunii; dovada publicării în Observatorul teritorial naţional a documentaţiei de urbanism aflate în perioada de valabilitate, respectiv Planul Urbanistic General/Planul Urbanistic Zonal, în cadrul cărora perimetrul staţiunii turistice va fi delimitat pe planşa de încadrare şi pe planşa de reglementare a PUG, respectiv a PUZ, după caz (o planşă PUG cu perimetrul staţiunii cu coordonatele GPS/stereo 70 ale acesteia).
Comparativ cu legislaţia anterioară, sunt introduse, în plus faţă de cele existente, unele criterii noi obligatorii de atestare a staţiunii turistice.
Primăria Lereşti s-a pus la punct cu o Strategie de Dezvoltare Turistică a localităţii, din care vom prelua, aşa cum am punctat în debutul articolului, datele privitoare la spaţiile de cazare din comună.
„În mod indiscutabil, existența unor opțiuni de cazare facilitează dezvoltarea turismului într-o destinație turistică. Din acest motiv, capacitatea de cazare poate să condiţioneze, în mare măsură, volumul activității turistice dintr-o anumită zonă. În același timp, serviciile de cazare constituie una dintre componentele turistice de bază ale unui produs turistic, care susțin crearea de noi locuri de muncă la nivel local în domeniul turismului.”, menţionează documentaţia întocmită de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Turism – INCDT Bucureşti.
Conform datelor Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, capacitatea de cazare din comuna Lerești a crescut în mod constant în perioada 2021-2025, ajungând la 21 de unități și 312 de locuri de cazare (septembrie 2025). Aceasta se datorează, în principal, intrării pe piața de cazare a unităților de tip camere de închiriat, a apartamentelor de închiriat, a unei pensiuni turistice și a căsuțelor tip camping. Astfel, capacitatea de cazare din localitatea Lerești a crescut cu 32,2% în 2025 comparativ cu anul 2021, iar numărul de unități de cazare aproape s-a dublat în aceeași perioadă.
Evoluţia capacităţii de cazare din Lereşti, în cei cinci ani analizaţi, arată astfel:
-Pensiune turistică: 2021 – 3 unităţi de cazare cu 71 locuri; 2022 – 3 unităţi de cazare cu 58 locuri; 2023 – 4 unităţi de cazare cu 64 locuri; 2024 – 4 unităţi de cazare cu 64 locuri; 2025 – 4 unităţi de cazare cu 64 locuri;
-Vilă turistică: 2021 – 2 unităţi de cazare cu 37 locuri; 2022 – 1 unitate de cazare cu 19 locuri; 2023 – 1 unitate de cazare cu 19 locuri; 2024 – 1 unitate de cazare cu 19 locuri; 2025 – 1 unitate de cazare cu 19 locuri;
-Cabană turistică: 2021 – 1 unitate de cazare cu 84 locuri; 2022 – 1 unitate de cazare cu 84 locuri; 2023 – 1 unitate de cazare cu 84 locuri; 2024 – 1 unitate de cazare cu 84 locuri; 2025 – 1 unitate de cazare cu 84 locuri;
-Apartament de închiriat: 2021 – ; 2022 – 1 unitate de cazare cu 7 locuri; 2023 – 1 unitate de cazare cu 7 locuri; 2024 – 3 unităţi de cazare cu 23 locuri; 2025 – 3 unităţi de cazare cu 23 locuri;
-Camere de închiriat: 2021 – 5 unităţi de cazare cu 44 locuri; 2022 – 7 unităţi de cazare cu 58 locuri; 2023 – 8 unităţi de cazare cu 72 locuri; 2024 – 10 unităţi de cazare cu 100 locuri; 2025 – 11 unităţi de cazare cu 110 locuri;
În 2023, la Lereşti a apărut o unitate încadrată la „căsuţe tip camping”, cu 12 locuri de cazare, menţinut şi pe parcursul anilor 2024 şi 2025.
Total: 2021 – 11 unităţi de cazare cu 236 locuri; 2022 – 13 unităţi de cazare cu 226 locuri; 2023 – 16 unităţi de cazare cu 258 locuri; 2024 – 20 unităţi de cazare cu 302 locuri; 2025 – 21 unităţi de cazare cu 312 locuri.
- O unitate este clasificată la 4 margarete, 13 unităţi la 3 margarete, 5 unităţi la 2 margarete şi 2 unităţi la o margaretă
În luna septembrie a anului 2025, în comuna Lerești erau clasificate 21 de unități de cazare, inclusiv o unitate de tip căsuțe tip camping. Unitățile de tip camere de închiriat – 11 la număr – sunt cele mai multe în localitate, secondate de tipologia pensiune turistică (4 pensiuni). Comuna Lerești mai deține o vilă turistică, o cabană turistică și trei unități tip apartament de închiriat. Doar o unitate este clasificată la 4 flori, în timp ce majoritatea unităților de cazare (13) sunt clasificate la 3 stele/margarete. Totodată, categoriile de confort inferior sunt și ele reprezentate de 5 unități clasificate la 2 stele și de 2 unități clasificate la o stea.
Din totalul locurilor de cazare clasificate la nivelul anului 2025, aproape 69% sunt încadrate la 3 stele/flori, iar 6,4% la 4 flori. Cu alte cuvinte, puțin peste 75% din capacitatea de cazare a comunei Lerești este clasificată la o categorie medie și superioară de confort. În același timp, categoriile de confort inferior cumulează sub un sfert din capacitatea de cazare a stațiunii, respectiv 14,1% la 2 stele și 10,6% la o stea.
Referitor la distribuția capacității de cazare, exprimată în numărul de locuri, pe tipuri de unități de cazare, aceasta este relativ echilibrat distribuită în anul 2025. Predomină unitățile de tip camere de închiriat (35,3%), urmate de cabana turistică (26,9%) și pensiuni turistice (20,5%), aceste trei tipologii de cazare deținând peste 82% din capacitatea totală de cazare a localității. La polul opus se află căsuțele tip camping, cu 3,8%, şi vila turistică, cu 6,1%.
- Trei restaurante clasice, un restaurant familial şi un bufet-bar
Structurile de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie – unitățile de alimentație publică – reprezintă o altă componentă importantă a bazei materiale a turismului. Prin natura lor, acestea se adresează atât turiştilor, cât şi localnicilor, dar faptul că sunt amplasate în cadrul unităţilor de cazare și/sau în zone de circulaţie turistică face ca unitățile de alimentație publică să fie considerate specifice turismului.
Tot la nivelul lunii septembrie 2025, în comuna Lerești sunt clasificate 5 unităţi de alimentaţie publică, ce dețin împreună un număr de 578 de locuri la mese, conform bazei de date a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării și Turismului. Cele mai multe unități (3) sunt de tip restaurant clasic, existând și un restaurant familial/pensiune și un bufet-bar. Două unități de alimentație publică sunt clasificate la categoria 3 stele, iar trei unități sunt clasificate la 2 stele.
Iată care sunt acestea:
- -Amada: restaurant familial/pensiune, 3 stele, 138 locuri;
- -Cabana Voina: restaurant clasic, 2 stele, 180 locuri;
- -Poiana Lerului: restaurant clasic, 3 stele, 106 locuri;
- -Cerbul: restaurant clasic, 2 stele, 84 locuri;
- -Casa-Rim: bufet-bar, 2 stele, 70 locuri.
În ceea ce privește distribuția locurilor la mese pe tipuri de unități, poziția dominantă este deținută de restaurantul clasic (64%). La mare distanță se regăsesc unitățile de tip restaurant, pensiune (23,9%) și bufet-bar (12,1%).
Raportul dintre numărul locurilor la masă clasificate şi numărul locurilor de cazare clasificate este de 1,9 (valoare superioară pragului optimal de 1,2, conform literaturii de specialitate), ceea ce arată faptul că la Lerești se acoperă atât cererea turistică potențială (exprimată prin numărul de persoane care sunt cazate în comună), cât și cererea pentru servicii de alimentație publică provenită de la persoanele aflate în tranzit și/sau care nu se cazează în comuna Lerești.