02/07/2026

Tânăr dat dispărut de familie, găsit în siguranță de polițiști

Un tânăr în vârstă de 19 ani, dat dispărut de familie, a fost localizat de polițiști, la scurt timp după sesizare. Din fericire, tânărul cu dor de ducă a fost găsit teafăr, fiind încredinţat familiei.

La data de 16 ianuarie 2026, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Secția de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au fost sesizați direct de către un bărbat cu privire la faptul că fiul său, Grancea Izabel Alexandru, în vârstă de 19 ani, din Bughea de Jos, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că tânărul ar fi părăsit locuința în data de 15 ianuarie 2026, în jurul orei 13:00, fără a mai reveni până în prezent. Potrivit familiei, acesta nu mai plecase anterior de la domiciliu, fapt care a determinat îngrijorarea apropiaților. Imediat după primirea sesizării, polițiștii au demarat procedurile legale și verificările specifice pentru depistarea persoanei, desfășurând activități de căutare în zonele frecventate de tânăr. Au fost verificate şi imaginile de pe camerele de supraveghere din comună stabilindu-se că tânărul a fost surprins ultima dată pe drumul spre Mănăstirea Ciocanu. În urma acestor demersuri, Grancea Izabel Alexandru a fost găsit pe raza localității Bughea de Jos. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul nu a fost victima vreunei infracțiuni, acesta fiind găsit în siguranță. Alex Barbu

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!