-6.8 C
Campulung Muscel
22/01/2026

La Lereşti, populaţia şcolară a scăzut cu aproape 40 de elevi, de la un an la altul, la un număr total de sub 300 de copii

Una dintre formalităţile de peste an, în toate administraţiile publice locale, o reprezintă aprobarea planurilor de şcolarizare sau a reţelei şcolare din localitatea respectivă, care cuprinde instituţiile de învăţământ, cu sau fără personalitate juridică. La Lereşti, din câte am observat, documentul cu pricina este lucrat mai bine decât la Câmpulung, întrucât nu se rezumă la a puncta instituţia principală cu unităţile subordonate, ci indică şi numărul de clase din şcoală şi numărul de elevi in fiecare clasă. Astfel, consilierii în a căror mapă ajunge, pentru studiu înaintea votului, o informare completă pot face singuri o analiză a fluctuaţiei populaţiei şcolare faţă de anii precedenţi. Nu se întâmplă acest lucru la Câmpulung, unde documentaţia le este prezentată aleşilor locali sub forma unui rezumat superficial, însă nici aceştia n-au avut vreodată curiozităţi legate de acest subiect de interes pentru comunitate.

  • Şcoli cu 4-5 elevi în clasă, la Lereşti. Faţă de ultimii doi ani, se estimează o uşoară creştere a numărului de şcolari

La Lereşti, Planul de şcolarizare pentru anul de învăţământ 2026-2027, aferent unităţilor de pe teritoriul comunei, a fost supus atenţiei Consiliului Local la şedinţa din 27 noiembrie 2025. Mai întâi a fost aprobat în cadrul Consiliului Profesoral şi Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr.1 Lereşti. 184 de elevi învaţă la şcoala centrală a comunei, 50 la Voineşti şi 35 la Pojorâta. Ce este de remarcat în cazul celor două unităţi arondate: la Voineşti, nu există clasele I şi a III-a, iar clasele a II-a şi a IV-a sunt reduse la o jumătate de clasă. Tot cu jumătăţi de clasă se menţine în funcţiune şi şcoala din satul Pojorâta, care nu are deloc clasele I şi a IV-a. Planul însumează 269 de şcolari, faţă de 291 în anul şcolar 2023-2024, 255 în anul şcolar 2024-2025 şi 263 în anul şcolar 2025-2026.

Structura şcolară se prezintă astfel:

Şcoala Gimnazială nr.1 Lereşti (învăţământ preşcolar, primar, gimnazial), unitate cu personalitate juridică, funcţionează cu:

  • -o grupă cu program prelungit: 22 elevi
  • -o grupă cu program normal: 22 elevi
  • -o clasă pregătitoare: 25 elevi
  • -o clasă I: 12 elevi
  • -o clasă a II-a: 12 elevi
  • -o clasă a III-a: 12 elevi
  • -o clasă a IV-a: 12 elevi
  • -o clasă a V-a: 14 elevi
  • -o clasă a VI-a: 17 elevi
  • -o clasă a VII-a: 16 elevi
  • -o clasă a VIII-a: 20 elevi

Şcoala Gimnazială Voineşti – structură (învăţământ preşcolar, primar, gimnazial) funcţionează cu:

  • -o grupă de grădiniţă cu program normal: 22 elevi
  • -o jumătate de clasă a II-a: 4 elevi
  • -o jumătate de clasă a IV-a: 9 elevi
  • -o clasă a VI-a: 15 elevi

Şcoala Primară Pojorâta – structură (învăţământ preşcolar, primar) funcţionează cu:

  • -o grupă de grădiniţă cu program normal: 22 elevi
  • -o jumătate de clasă a II-a: 5 elevi
  • -o jumătate de clasă a III-a: 8 elevi.

După aprobarea dată de Consiliul Local, documentul este înaintat Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, în vederea avizării.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!