-6.8 C
Campulung Muscel
22/01/2026

Primarul Pîrnuţă, atacat de câini în centrul Rucărului

O haită de câini fără stăpân, pripăşită în centrul Rucărului, a poftit la „os domnesc”, sărind la cel dintâi om al localităţii, primarul Ion Pîrnuţă. Incidentul a fost povestit chiar de cel păţit la una dintre reunirile aleşilor locali de luna trecută. La Rucăr, şedinţele în care nu se discută despre maidanezi sunt excepţii, atât de tare doare acest neajuns al comunei, pentru eliminarea căruia autorităţile locale n-au nicio soluţie. De altfel, niciun primar din Muscel n-are soluţie de unul singur, o posibilă scăpare putând fi o asociere a tuturor edililor depăşiţi de amploarea nedoritului fenomen, în vederea construirii unui adăpost, care să preia animalele abandonate din întreg teritoriul de Nord al judeţului, şi a întreţinerii în comun a acestui stabiliment. Aşa arată teoria, total diferită de practică, din cauza costurilor, a lipsei terenului, a refuzului edililor de a găzdui o astfel de construcţie pe teritoriile administrate şi, în general, din cauza lipsei de „urnire” a multora dintre primari, învăţaţi prea tare cu ridicatul din umeri.

  • Primarul de la Rucăr: „Vino să iei cățeii ăia! Nu mă interesează că „latră” unul sau altul. Sau că țipă. Care-i treaba?”

La Rucăr, se discută despre câini la aproape fiecare dezbatere a Consiliului Local. La începutul lunii trecute, când tema a fost redeschisă de un membru al forului deliberativ, nemulţumit de cetăţenii care hrănesc câini ai nimănui, statornicindu-i pe domeniul public, în locuri frecventate de lume, eventual, în dreptul curţilor altora care nu agreează practica. Evident că aceia care se trezesc cu o haită aciuată la porţile lor nu le convine că lungimea gospodăriei lor devine un pericol, şi pentru ei, şi pentru ceilalţi. Acesta i-a sugerat primarului să vizioneze înregistrările camerelor de supraveghere, ca să se convingă cum a fost încăierat de mai mulţi câini un biet om într-o dimineaţă.

Moment în care primarul Ion Pîrnuţă a plusat cu o experienţă proprie. „Am nişte câini pe centru, care astăzi au sărit la mine.”, a început acesta relatarea tărăşeniei în timp ce suna pe cineva, pentru a veni şi a-i ridica. Posibil ca destinatarul apelului telefonic al şefului Executivului să fi fost chiar iubitorul de câini care a cerut teren autorităţilor locale pentru a construi un adăpost de câini propriu, de care să se ocupe prin eforturile sale.

Convorbirea telefonică purtată în timpul şedinţei transmisă în direct a sunat astfel. „Au sărit la mine de aici, de la domnul Georgică Bărcârcel, la han… știi cum erau, se alergau pe acolo… Și peste drum de podul lui Busuioc. Te rog eu, vino și ia-i, mâine după amiază mă cauți pe mine sau pe Zoli și vino să iei cățeii ăia! Nu mă interesează că „latră” unul sau altul. Sau că țipă. Care-i treaba? Vino tu, nu mai trimite pe alții! Și să nu mai aduci alții înapoi!”, a încheiat conversaţia cu o glumă Ion Pîrnuţă, aflat el însuşi în postura de potenţială victimă a potăilor comunitare, apărate, fireşte, de cei care le hrănesc.

Câinii fără stăpân sunt o temă frecvent abordată, din câte am remarcat la administraţiile care manifestă transparenţă şi prezintă public ceea ce se discută la şedinţele lunare ale Consiliului Local – Câmpulung, Schitu Goleşti, Rucăr, Vlădeşti -, din cauza nemulţumirii colective declanşate de cazurile de atacuri canine asupra locuitorilor, copii, adulţi şi vârstnici.

Este de râs şi de plâns în acelaşi timp să ai pretenţii de vizitatori, când ai cartierele înţesate de maidanezi „lipiţi” până de zidurile Primăriei. Cazul Câmpulungului, care reuşise să scape definitiv de patrupedele slobode pe străzi în mandatul lui Liviu Ţâroiu. După el, însă, a urmat prăpădul.

Revenind la Rucăr, primarul a avut un moment de sinceritate în momentul în care profesoara Ana Vorovenci i-a recomandat să iniţieze procedura pentru ca localitatea să dobândească statutul de staţiune turistică de interes naţional. Mai întâi să scăpăm de câini, a fost condiţia lui Pîrnuţă, de a cărei îndeplinire este direct răspunzător.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!