26/04/2025

Muscelul Câmpulung, înfrângere la scor de neprezentare în prima etapă din play-out

CS Afumați – Muscelul Câmpulung 3-0 (1-0)

Au marcat: Zacina (’25), Petculescu (’71), Dumitrache (’75)

FC Muscelul Câmpulung a început cu stângul play-out-ul ligii secunde, pierzând la scor de neprezentare, 0-3, în deplasarea de sâmbătă, cu CS Afumați.

Cu 20 de minute înainte de finalul primului mitan, ilfovenii au deschis scorul prin Zainea, căpitanul gazdelor trimițând în plasă din interiorul careului, după ce a recuperat o minge pierdută de Luca Stancu. Argeșenii puteau reintra în joc, dacă centralul Badoiu acorda o lovitură de la 11 m la un fault în careu asupra lui Jenaru, însă cavalerul fluierului a lăsat jocul liber. Gazdele și-au dublat avantajul pe tabelă, Petculescu șutând din marginea careului direct în vinclu! CS Afumați a mai punctat încă o dată prin Dumitrache, fotbalistul ilfovean  trimițând în plasă în urma unei centrări în careu. În ultimele zece minute, echipa noastră a jucat în inferioritate numerică, fundașul Andrei Radu ieșind accidentat de pe teren, antrenorul Alecsandru Popovici neputând să-l înlocuiască, întrucât epuizase cele cinci schimbări permise de regulament. În urma acestui eșec, Muscelul Câmpulung a rămas pe locul 7 al play-out-ului grupei B, cu o zestre de doar 7 puncte.

CS Afumați: Obretin(’88 Drăghici-Mușat) – Păun, Robicek, Duțu(’79 Gheoroae) , A. Lazăr – Zaina (cpt.), Moussinga(’79 Dănuleasă)– Petculescu, Stanciu(’68 Enache), Beșleagă(’68 Iamandache) –Dumitrache

Rezerve neutilizate: Robocea, Kaplan, Ghineț, Gallo

Antrenor: Vasile Neagu

Muscelul Câmpulung: Silveanu – Andrei Radu, Gîsă, Celestin, Stancu – Răuță, Jenaru (cpt.)(’70 Șt. Ghiță), Dabney dos Santos (’46 Vasile) – Dănilă(’59 Brumă), Bustea(’66 Coșereanu), Diop(’59 Ciurea)

Rezerve neutilizate: Munteanu – Stelea, Dedechko, Ntamack

Jucător adițional: Bădulescu

Antrenor: Alecsandru Popovici

Cartonașe galbene: Bustea

Stadion: Comunal (Afumaţi); Spectatori: 100

Arbitru: Marius Daniel Bădoiu (Craiova) Asistenți: Florin Iftode (Târgu Bujor – Galaţi) și Sebastian Păduraru (Gura Humorului – Suceava) Rezervă: Cristian Vîrgolici (Brăila

Observator arbitri: Bogdan Gheorghe (Bucureşti); Delegat joc: Adrian Petre (Buzău)

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!