În fiecare an, Ziua Armatei Române aduce un omagiu sacrificiilor și devotamentului militarilor care au servit cu onoare și curaj națiunea română. Şi în acest an, la Câmpulung, unul dintre cele mai impresionante momente ale programului festiv a fost retragerea cu torțe, realizată de Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. Acest ritual, simbol al demnității și curajului, a fost punctul culminant al zilei, atrăgând câmpulungenii în stradă pentru a fi martori la o desfășurare de forțe impresionante.
În seara de 25 octombrie, oamenii s-au adunat în număr mare pe străzile orașului, unii din curiozitate, alții dintr-un profund respect pentru Armată și tradiția sa. Alaiul de militari, pornit din Piața Primăriei, a înaintat pe Bulevardul „Pardon”, având în mâini torțele aprinse, simbol al vegherii neîncetate pentru țară. Pe măsură ce aceștia înaintau în pas, intonând cântecul „Treceți batalioane române Carpații!”, emoția și solemnitatea momentului au cuprins întreaga asistență.
Retragerea cu torțe, un moment cu o tradiție deosebită, reprezintă și un omagiu adus celor care au servit în trecut, dar și un angajament pentru cei de azi și de mâine. Această ceremonie a fost o reînviere a respectului și devotamentului față de țară, iar prezența câmpulungenilor pe străzi a arătat recunoștința comunității față de cei care își dedică viețile pentru apărarea României.