13.5 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Lereşti cumpără prima staţie de încărcare a vehiculelor electrice. Primăria are o Dacia Spring electrică şi va fi dotată cu un microbuz electric destinat transportului şcolarilor

La începutul verii, primarul Marian Toader relata că, la acel moment, era în întârziere cu demersul de dotare a localităţii cu staţii de încărcare a vehiculelor electrice, de care are nevoie, în primul rând, Primăria. Administraţia locală deţine un autoturism Dacia Spring electric, achiziţionat printr-un voucher oferit de Administraţia Fondului pentru Mediu, care trebuie să fie încărcat periodic. În plus, Consiliul Judeţean dotează comuna, printr-un program susţinut financiar prin PNRR, cu un microbuz electric destinat transportului şcolarilor. Întârzierea la care se referea şeful Executivului de la Lereşti a avut cauze obiective: o întărire a reţelei electrice, pentru a face faţă consumului staţiilor de încărcare a maşinilor din această categorie, pe care autorităţile locale le vor achiziţiona cu ajutorul programelor de finanţare nerambursabilă. Prima achiziţie a şi fost realizată pe 17 septembrie 2024.

  • Înainte de a cumpăra prima staţie, s-a impus o lucrare de întărire a reţelei electrice

Înainte de alegerile locale, edilul de la Lereşti vorbea despre formalităţile presupuse de pregătirea reţelei pentru a alimenta staţiile de încărcare a vehiculelor electrice, care vor fi instalate în comună. La începutul verii, administraţia lereşteană obţinuse de la societatea furnizoare de energie electrică avizul tehnic de racordare, pentru întărirea de reţea. „Cu staţiile electrice procurate prin AFM – Administraţia Fondului pentru Mediu suntem puţin în întârziere, fiind cauzată de faptul că trebuie făcută o întărire de reţea. CEZ ne-a spus: O facem, dar în doi ani, căci nu avem bani. O faceţi voi, Primăria, pe banii voştri şi noi vă returnăm banii în cinci ani. Atunci, o să găsim variantă s-o facem pe banii noştri, pentru a beneficia mai repede de aceste staţii de încărcare.”, preciza, în urmă cu câteva luni, Marian Toader.

Soluţia s-a găsit: lucrările suportate de la bugetul local, urmând ca autorităţile locale să-şi recupereze suma investită, în valoare de 220.000 lei, într-un interval de cinci ani. „Întărirea de reţea este necesară pentru staţia de încărcare a autovehiculelor electrice. Avem o Dacia Spring, pe care am achiziţionat-o anul trecut, prin Administraţia Fondului de Mediu, în colaborare cu reprezentanţii Dacia, Daperom, cu ajutorul unui voucher în valoare de 24.000 euro. Nu am primit-o cadou, ci am depus documentaţie în momentul în care s-a deschis această axă, pe care am accesat-o. Bugetul local al comunei Lereşti n-a fost afectat absolut deloc, întrucât nu ne-a costat niciun leu. Autoturismul este util şi economic. Un „plin”, o încărcare a bateriei, ne costă undeva la 12 lei. Deocamdată, n-avem staţie de încărcare.”, afirma primarul.

  • Prima staţie va fi cumpărată prin programul care a finanţat digitalizarea PUG-ului

Planul era de a cumpăra, până la sfârşitul anului, prima staţie, cu ajutorul fondurilor PNRR. „Noi am avut un proiect de introducere a Planului Urbanistic General în sistemul GIS – digitalizarea PUG-ului -, plan început în 2016, finalizat în 2021 şi aprobat, în luna martie a acelui an, prin hotărâre de Consiliu, după o muncă anevoioasă. Dar am reuşit să avem PUG-ul actualizat. Cred că suntem printre puţinele localităţi care au un PUG actualizat. Acest PUG ne-a ajutat şi la obţinerea statutului de Staţiune Turistică de Interes Local. După actualizarea PUG-ului, am accesat, prin PNRR, fonduri pentru transpunerea lui în format digital, am primit şi aparatură. Suntem prima localitate din România care a transpus PUG-ul în format GIS. Am fost daţi ca exemplu de bună practică de Ministerul Dezvoltării, ca fiind prima localitate care a implementat acest proiect. Astfel, noi vom avea prima staţie prin GIS, prin PNRR.”, a anunţat Marian Toader.

  • Primăria are nevoie de staţii de încărcare şi pentru microbuzul electric folosit la transportul elevilor

În afara faptului că Primăria are propria maşină electrică, prin parteneriatul încheiat, în 2023, cu Consiliul Judeţean Argeş, va beneficia şi de un microbuz electric, pentru transportul elevilor şcolilor din Lereşti. Condiţia esenţială impusă: existenţa staţiilor de încărcare electrică. Prima a fost cumpărată pe 17 septembrie 2024, la preţul de 5.622,75 lei. Furnizorul este firma bucureşteană PPC Blue Romania SRL, cu care au încheiat contracte şi alţi primari musceleni.

Vă amintim că, în luna iunie a anului trecut, primarii au semnat, împreună cu conducerea judeţului, acordul de parteneriat pentru achiziţionarea de microbuze electrice 16-1 locuri destinate transportului elevilor. 25 de comune din judeţ sunt beneficiarele programului finanţat prin PNRR. Din Muscel, primarii semnatari ai acordului sunt: Marian Toader (Lereşti), Tudorel Vasile Miriţă (Schitu Goleşti), Mugurel Minciună (Cetăţeni), Petre Boncoi (Valea Mare Pravăţ), Nicolae Tarbă (Bughea de Sus), Florin Bogdan Proca (Berevoeşti), Ion Băcioiu (Dragoslavele), Gheorghe Savu (Tiţeşti), Andreea Crîmpiţă Matei (Mihăeşti), Ion Paul Marin (Stoeneşti), Cosmin Ion Ştefan (Hârtieşti), Marius Nicolae Manole (Aninoasa), Dorel Tănăsescu (Bughea de Jos).

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!