Primarii Andreea Crîmpiţă Matei şi Constantin Alin Văduva, colegi de partid, şi-au asigurat proiectanţii reţelelor de gaz în comunele Mihăeşti şi Davideşti. La Mihăeşti, planurile sunt ceva mai avansate, în sensul că localitatea musceleană a fost acceptată în Programul „Anghel Saligny” cu solicitarea de finanţare a utilităţii care ridică nivelul de civilizaţie şi gradul de confort în gospodăriile cetăţenilor. Davideşti, în schimb, abia acum pregăteşte documentaţia, pe care o va depune pentru a obţine fonduri guvernamentale. În cazul comunităţii conduse de fiica fostului primar Gheorghe Matei, câştigătoarea celui de-al doilea mandat de şef al Executivului, ne referim la o investiţie de anvergură, prin care va fi introdusă conducta de gaz pe o distanţă de 12 kilometri.
- La Mihăeşti, banii sunt asiguraţi prin „Anghel Saligny”
La sfârşitul lunii august, Primăria Mihăeşti a întreprins două achiziţii menite să-i asigure documentaţiile necesare extinderii reţelei de gaz în comună. Pe 29 august 2024, a fost contractat serviciul de întocmire a studiului de fezabilitate, pe care îl va furniza firma Aqva Termo Sanit SRL, din Curtea de Argeş, la preţul de 23.800 lei. Suma reprezintă contravaloarea realizării documentaţiilor tehnico-economice solicitate prin certificatul de urbanism, a acordurilor şi avizelor şi a studiului de fezabilitate aferent obiectivului „Extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale în localitatea Mihăeşti”.
În ziua următoare, autorităţile locale au ales din SEAP – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice oferta de preţ a societăţii piteştene Ideea Team Project SRL, care va efectua studiul geotehnic solicitat pentru aceeaşi investiţie. Suma de 27.965 lei acoperă costul următoarelor prestaţii: execuţia forajelor, prelevarea probelor, interpretare, redactare, verificare Af, actualizare. Obiectivul de investiţii presupune extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale pe o lungime de aproximativ 12 kilometri, însemnând 28 drumuri.
Execuţia reţelei de gaz în zonele propuse va fi susţinută cu fonduri guvernamentale alocate prin Programul Naţional „Anghel Saligny”. Încă de acum doi ani şi jumătate, administraţia de la Mihăeşti a înaintat solicitarea de finanţare a investiţiei autorităţilor centrale, în vederea asigurării acestei utilităţi pentru 481 de gospodării. Valoarea totală a obiectivului se cifrează la 12.072.840,72 lei, din care valoare solicitată bugetului de stat – 11.501.640,72 lei şi valoare susţinută din bugetul local – 571.200 lei.
- Davideşti aspiră să obţină fonduri guvernamentale pentru reţeaua de gaz
O investiţie similară se pregăteşte la Davideşti. În aceeaşi perioadă cu administraţia de la Mihăeşti, comuna condusă de Constantin Alin Văduva a încredinţat direct unei firme din Mogoşoaia contractul de realizare a SF-ului pentru înfiinţarea reţelei de distribuire a gazului natural în localitate. Achiziţia produsă pe 28 august 2024, prin intermediul portalului de specialitate, are o valoare de 178.500 lei. Societatea Tech IT Solutions SRL va presta pentru autoritatea contractantă studiul de fezabilitate „cu scopul de a obţine o finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea reţelei de gaze din fonduri guvernamentale”. Tema de lucru cuprinde: documentaţie pentru obţinerea avizului de racordare de la TRANSGAZ; documentaţie pentru obţinerea avizului ANRE; documentaţie pentru obţinerea certificatului de urbanism; studiu de fezabilitate.