13.5 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Se apropie inaugurarea Centrului de Informare Turistică Lereşti

De curând, Fundaţia „Conservation Carpathia” a demarat proiectul de reabilitare a unui fost grajd, din Voineşti, transformându-l într-un loc îngrijit, care să funcţioneze la Centru de Informare.

Clădirea este amplasată în satul Voineşti, pe strada Teracotă, în zona Ateneului „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu”. Construcţia a fost reparată impecabil de cei de la „Carpathia” şi, în prezent, se aşteaptă inaugurarea. Fiind un proiect derulat de Fundaţie, Centrul de Informare Turistică va funcţiona cu un angajat de la „Carpathia”, ceea ce nu implică personal din partea Primăriei. „Acolo va funcţiona un angajat de la Carpathia. Suntem în discuţii, pentru că ei vor să ni-l predea nouă, către Primărie, să fie al nostru, să-l gestionăm şi să-l administrăm, ceea ce este bine. Vor să facă şi un ţarc de zimbrii, să punem noi terenul la dispoziţie, câteva hectare, iar ei să vină să-l amenajeze. O să fie legal, cu autorizaţie, să bage câţiva zimbrii acolo, iar încasările vin către Primărie. Suntem în faza de a identifica o porţiune de vreo 5-6 hectare, undeva pe izlaz sau într-o zonă care să fie cât de cât şi accesibilă turiştilor. Suntem în perioada de cercetări. Până la urmă, zimbrii sunt acolo, pe Portăreasa, dar nu toţi au acces. Aici, mai aproape, vor avea puncte de observare. Cei de la „Carpathia” le asigură hrana, iar noi beneficiem de încasările care vor fi, pentru că, bineînţeles, va fi contra cost vizitarea ţarcului.”, a explicat primarul Marian Toader.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!