13.5 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Costin Lazăr, la a doua despărțire de Muscelul Câmpulung

După cinci etape în Liga 2, Muscelul Câmpulung se desparte de antrenorul Costin Lazăr. Anunțul a fost făcut astăzi de conducerea clubului muscelean. Până la găsirea unui nou tehnician, de pregătirea echipei se vor ocupa antrenorul secund Vasile Slăninoiu și preparatorul fizic Ionuț Bîclea. Cu Costin Lazăr la timonă, Muscelul a acumulat doar trei puncte în actuala ediție a campionatului Ligii a 2-a, ocupând locul 19 în clasament.

  • „Nu avem aceiași realitate, cultură fotbalistică, profesionalism și respect!”

„Președintele Costin Ghiță și antrenorul Costin Lazăr au ajuns la un acord pentru încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă. FC Muscelul Câmpulung îi mulțumește tehnicianului pentru munca depusă în perioada petrecută la clubul nostru și îi dorește mult succes în următoarele provocări! Până la numirea unui nou antrenor, de pregătirea echipei se vor ocupa antrenorul secund Vasile Slăninoiu și preparatorul fizic Ionuț Bîclea.”, a transmis conducerea clubului FC Muscelul Câmpulung. „Nu avem aceiași realitate, cultură fotbalistică, profesionalism și respect! Nu suntem compatibili! Mulțumesc Câmpulung! O să rămână un oraș special inimii mele. Succes și să fim sănătoși!”, a fost reacția fostului mijlocaș al Rapidului. Costin Lazăr a fost pe banca echipei de la începutul sezonului trecut, în Liga 3, până la jumătatea campionatului. A plecat și s-a întors în timpul play-off-ului, reușind promovarea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării.

N. Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!