13.6 C
Campulung Muscel
27/04/2024

Muscelul Câmpulung, victorie în deplasare în fața lanternei roșii, SR Brașov

Cu o etapă înainte de finalul campionatului regulat, Muscelul Câmpulung continuă să fie liderul Seriei 5, din Liga 3, după ce în penultima rundă a învins în deplasare, cu 2-0, codașa clasamentului, SR Brașov, care a înregistrat primul eșec din 2024, sub comanda antrenorului Rareș Forika. Golurile formației muscelene au fost marcate de Ionuț Jenaru (min.21) și Simon Petre (min.81).

La prima vedere, victoria echipei din Câmpulung pare facilă, însă, elevii antrenorului Mircea Diaconescu au muncit din greu pentru obținerea celor trei puncte puse în joc, în condițiile în care formația din Ardeal arată cu totul altfel decât în prima parte a campionatului. SR Brașov a dat o replică tăioasă Muscelului, având și perioade de dominare, însă oaspeții au știut să gestioneze foarte  bine momentele dificile și nu au primit gol, apărarea făcându-și din plin datoria. Și jucătorii din linia mediană, cu italianul Ciaccio în prim-plan, au fost la înălțime, câștigând majoritatea duelurilor și lansând atacuri tăioase spre buturile adverse. Primul gol al echipei din Câmpulung a venit în minutul 21, pe axa Alima – Ciaccio – Jenaru. Jucătorul italian a primit o pasă în adâncime, la circa 30 de metri de poarta adversă, după care acesta îl servește ideal pe Jenaru a cărui incursiune pe partea dreaptă se termină cu gol, în ciuda opoziției portarului Băilă. În partea a doua a meciului, muscelenii trec, treptat-treptat, la conducerea „ostilităților” din teren, căutând să-și consolideze avantajul de pe tabela de marcaj, însă nu reușesc să mai marcheze decât un gol, în minutul 81. Luca Stancu e de neoprit în banda stângă, iar centrarea acestuia e perfectă pentru lovitura de cap a lui Simon. Balonul depășește cu puțin linia porții, suficient ca asistentul de pe partea dreaptă să valideze golul. Până la finalul partidei, oaspeții au și alte oportunități de a marca, însă, fie portarul advers s-a opus, fie protagoniștii ocaziilor au ratat ținta. S-a terminat 2-0 pentru Muscelul, iar suporterii veniți de la Câmpulung și-au aplaudat favoriții, scandând minute în șir : „Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc? Muscelul e…Muscelul e…!!!”. Pentru acest meci antrenorul Mircea Diaconescu s-a bazat pe următorii jucători: Marian Voicu – Andrei Stelea, Vlad Gîsă, Demian Popovici, Alexandru Serafim, Elvis Ciaccio, Eric Alima, Luca Stancu, Ștefan Ghiță (cpt.), Robert Dumitrescu și Ionuț Jenaru. Rezerve: Dănuț Mihăescu, Rareș Bădulescu, Marian Ion, Radu Cacior, Ștefan Coman, Aleksandru Longher, Tjeck Lumiere, Petre Simon și Răzvan Lungu. În ultima etapă din sezonul regulat al Ligii a 3-a, Seria 5, Muscelul va primi vizita celor de la ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2. Partida se va juca sâmbătă, 23 martie, pe terenul din Dragoslavele, de la ora 15.00.

N. Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!