Primăriţa Elena Lasconi a efectuat astăzi, 3 august 2023, o vizită pe teren la parcul de pe Alexandru cel Bun pentru a verifica stadiul lucrărilor. În timpul vizitei, a adresat întrebări muncitorilor referitoare la amenajările planificate, inclusiv despre montarea de pergole pentru trandafirii urcători şi alte plante. De asemenea, a observat că una dintre băncile recent montate a fost vandalizată, dar autorii rămân necunoscuţi.
- Elena Lasconi: „Am văzut femei cu căruciorul cu copil care tot veneau pe lângă parc să vadă când e gata”
Elena Lasconi s-a arătat încântată de entuziasmul oamenilor, precizând că mulţi cetăţeni, inclusiv mame cu cărucioare, vizitau parcul destul de des pentru a vedea când va fi terminat. „Oamenilor le place şi am văzut femei cu căruciorul cu copil care tot veneau pe lângă parc să vadă când e gata”, a precizat Elena Lasconi. Cu toate acestea, primăriţa are o preocupare cu gardurile parcului, care sunt destul de mici, şi doreşte să asigure măsuri de securitate pentru a preveni evenimente neplăcute în viitor, inclusiv prin posibilitatea de închidere a parcului pe timp de noapte. Cu toate acestea, banca vandalizată se află în interiorul foişorului de lângă parc, iar zona va rămâne deschisă. „Cu toate că parcul va fi închis, zona unde a fost vandalizată deja o bancă va rămâne deschisă, deoarece este destinată oamenilor”, a precizat Elena Lasconi.
În privinţa progresului general al parcului, se estimează că lucrările au ajuns la aproximativ 85%. Până în prezent, au fost efectuate montarea tartanului, instalarea gardului şi a echipamentelor de ultimă generaţie, potrivit primăriţei multe dintre acestea având anul fabricaţiei 2022, precum şi montarea suporţilor de biciclete şi a staţiei de reparat, care oferă toate sculele necesare pentru ciclişti. De asemenea, în această săptămână s-au montat şi două cele două cişmele, poziţionate lângă spaţiul destinat animalelor de companie şi foişor.
Următoarele etape includ plantarea a 30 de plante perene, respectiv Ienupăr şi Berberis, 5 arbori de mătase, care se vor amenaja pe teren fertil şi, bineînţeles, a gazonului. Potrivit Elenei Lasconi, s-au plantat deja o parte din arbori, precizând că: „Aici este un arţar norvegian, lângă arborele de mătase. Am pus şi câţiva platani, care cresc foarte repede. De asemenea, vrem să punem şi liliac de vară şi tot felul de tufe spectaculoase”.
R.A.Ș.