4.6 C
Campulung Muscel
18/05/2025

O bugheancă de 17 ani a anunţat poliţia că e sechestrată

Pe 19 august 2022, în jurul orei 18.00, în urma unui apel prin SNUAU 112, iniţiat de o femeie, prin care solicita intervenţia poliţiei, au fost puse în mişcare resurse însemnate, fără ca solicitarea să fie una reală. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost alertaţi, în urma unui apel primit la 112, de la o femeie, iniţial neidentificată, prin care solicita intervenţia oamenilor legii, deoarece o persoană nu îi mai permite să plece. Imediat, apelul a fost întrerupt, iar telefonul a fost închis.

Deşi persoana care a apelat la 112 nu a oferit date suplimentare privind identitatea ei, sau locaţia în care se află ori împrejurarea în care ar fi lipsită de libertate, în urma activităţilor desfăşurate, a fost localizată zona de unde a fost iniţiat apelul, respectiv localitatea Bughea de Sus, şi au fost desfăşurate o serie de activităţi prin care a fost identificată persoana care a sunat, o minoră de 17 ani, din Bughea de Sus.

Aceasta a recunoscut că a apelat 112, nefiind într-o stare iminentă de pericol, după care a închis telefonul, nefiind victima vreunei infracţiuni.

În urma verificărilor efectuate, s-a luat măsura sancţionării ei contravenţionale cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform art. 32 din  O.U.G. 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.

 

Cadrul legal, privind apelarea abuzivă sau alertarea falsă prin SNUAU, a devenit mai strict

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității. Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunității.

Pentru săvârșirea din nou a contravenției, în interval de un an, de la sancțiune, se aplică amenzi duble.

 

Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

 

În sensul legii, alertarea falsă este utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție (structurile autorităților administrației publice, care au rolul de intervenție imediată pentru soluționarea urgențelor în domeniile ambulanței, serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare – S.M.U.R.D., poliției, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum și alte structuri) în mod nejustificat.

 

Exemple de situații de urgență: accidente de aviație/la metrou/feroviare/cu victime, persoane blocate/navale/montane/în peșteri, canioane/determinate de factori de mediu, avarii sau accidente industriale, explozii, incendii, arsuri termice/electrice/chimice, cutremure, fenomene hidrologice/meteo periculoase, fulgerați/trăsniți, persoane căzute în locuri publice, conflicte și agresiuni fizice, tâlhării, furturi, folosirea armamentului, persoane dispărute/găsite etc.

 

Nu reprezintă o urgență: accidentele rutiere fără victime(tamponări), aflarea datei și a orei, aglomerarea traficului, încărcarea cartelelor de telefoane mobilă, inundație în apartament sau subsolul blocului, pierderea sau găsirea de obiecte personale, solicitarea de informații despre numărul de telefon, emitere cărții de identitate, pașaportului, cazierului, despre trafic sau programul instituțiilor publice, etc.

 

Sancțiunile au fost stabilite prin Legea 36/2020, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!