Strănepotul Regelui Mihai I a fost botezat sâmbătă, 18 iunie în Catedrala Încoronării din Alba Iulia.
Cel mai mic membru al familiei Prinţului Nicolae al României a primit taina botezului la Alba Iulia, chiar în catedrala în care, în 1922 avea loc ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.
A fost o zi cu o încărcătură istorică pentru Alina Maria şi Nicolae ai României, la fel ca nuntea lor de la Sinaia şi botezul Mariei Alexandra de la Curtea de Argeş. Micuţul a primit numele Mihai, în cinstea regretatului suveran. La sosirea la Catedrală, Mihai a fost ţinut de sora lui Nicolae al României, Elisabeta Karina de România (care i-a luat locul în Linia de Succesiune la Corona României şi la şefia Casei Regale), sosită special în ţară pentru acest eveniment de familie. Evenimentul a respectat etichete marilor case regale, bărbaţii au purtat costum cu sacou sau redingotă, iar doamnele au avut rochii în culori pastel şi pălării sau accesorii, la modă mai ales la britanici. Alina Maria a României, la numai două luni de când l-a adus pe lume pe cel de-al doilea copil al său, a afişat o siluetă incredibilă, într-o rochie bleu de inspiraţie vintage, accesorizată cu pălărie şi un colier cu perle. La rândul său, Nicolae al României a fost la fel de elegant. Slujba a fost oficiată de 5 preoţi, iar naşii micuţului au fost aceeaşi care i-au cununat pe părinţi, Simona şi Liviu Popescu, şi ei îmbrăcaţi în linia impusă de eticheta regală.
După ceremonia religioasă, invitaţii au petrecut alături de fericiţii părinţi la recepţia organizată în salonul uni hotel de cinci stele din inima Cetăţii Alba Iulia, unde primii clienţi au fost Regele Mihai şi Regina Ana.
Prezent de curând în Câmpulung, Prinţul Nicolae a declarat că s-a simţit foarte bine aici, că este o zonă superbă, încărcată cu multă energie pozitivă şi că are de gând să-şi achiziţioneze o casă de vacanţă. E.M.
(foto: Facebook/Cosmin Szekely)