23/04/2025

Elena Lasconi le-a cerut directorilor instituţiilor subordonate să nu mai cheme ADP-ul ca să le taie iarba, ci să se mai gospodărească şi singuri

După vizita întreprinsă pe 18 mai la Ciugud, comuna dezvoltată atât de mult cu fonduri europene încât a ajuns promotoarea conceptului de „Smart Village”, Elena Lasconi şi-a propus să implementeze la Câmpulung unele dintre lucrurile care i-au plăcut. Şi care vor prinde, după cum este convinsă, şi la noi. Însă, deocamdată, lucrează la schimbarea mentalităţii directorilor instituţiilor subordonate, pe care încearcă să-i convingă să se mai gospodărească şi singuri. În acest sens, ea a apelat la înţelegerea acestora de a pune, cu forţele proprii, osul la treabă şi de a-şi întreţine spaţiile interioare. După cum a dat de înţeles primăriţa, directorii s-au cam învăţat să pună mâna pe telefon şi să cheme ADP-ul să taie iarba din curte. Un gest incorect, consideră şefa Executivului, faţă de serviciul public ai cărui muncitori nu fac faţă domeniului public central şi din cartiere, darămite să defrişeze prin curţile şcolilor şi spitalelor!

  • Primăriţa a lăudat asociaţia din Vişoi care şi-a cumpărat motocoasă

Elena Lasconi a vorbit despre cerinţa adresată directorilor unităţilor subordonate de a-şi administra singuri proprietăţile la şedinţa de Consiliu Local desfăşurată înainte de plecarea acesteia la Luxemburg. Unii, după cum au recunoscut, au posibilităţi să întreţină incintele instituţiilor, întrucât deţin şi motocoasă, deţin şi personal auxiliar. Şi, atunci, de ce cheamă ADP-ul? Dintr-un obicei care este cazul să înceteze, după cum reiese din mesajul Elenei Lasconi.

„Am avut o întâlnire cu directorii de şcoli şi spitale, pentru a scăpa de obiceiul de a chema ADP pentru a le cosi. Noi vrem să vă ajutăm pe toţi cetăţenii Câmpulungului! Ştiu că există asociaţii de proprietari cu oameni foarte gospodari, care şi-au cumpărat motocoasă. Am fost în Vişoi şi am fost foarte bucuroasă să aflu asta. ADP vă poate ajuta ca să vă ridice această iarbă. Dacă o puneţi într-un sac, putem să facem acest lucru. ADP merge prin oraş şi vede aceste lucruri. De asemenea, de la şcoli. Cosesc, strâng, pun într-un sac. ADP poate să vină să le ia. Noi putem să facem acest lucru.”, a precizat primăriţa.

Nu toţi directorii se comportă aşa, întrucât noi am constatat pe teren, deplasându-ne cu ocazia unor interviuri, că sunt manageri de şcoli care fac lună în curtea şcolii. Iar maldărele de iarbă cosită erau depozitate la poarta şcolii, în aşteptarea maşinii de la ADP, ca să le ridice. Cât despre asociaţia lăudată de şefa Executivului, aceasta este asociaţia care administrează blocurile de pe strada Alexandru cel Bun, vecine viitorului mall de pe malul Râului Târgului. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!