Inter Câmpulung a reuşit sâmbătă, pe „Municipal”, doar o victorie la limită, 1-0, în faţa echipei Muscelul Lereşti, golul fiind marcat în minutul 25 de Mihai Vintilă. Gazdele aveau nevoie de victorie ca de aer pentru a rămâne în cursa pentru câştigarea campionatului şi, implicit, pentru accederea la barajul de promovarea în Liga a III-a, în condiţiile în care CS Rucăr pare de neoprit, având un avans de patru puncte în faţa Interului şi un golaveraj mai bun.
Conduşi de pe margine de Liviu Hapaină, fost fotbalist cu prezenţe în Liga I, pe vremea când evolua la CS Mioveni, lereştenii, aflaţi în subsolul clasamentului, au venit la Câmpulung să-şi vândă scump pielea şi au reuşit. Au făcut un meci defensiv, cu replici pe contraatac, şi acest lucru nu a fost pe placul gazdelor care nu au reuşit să fructifice decât o singură fază la poarta lui Grancea. S-a întâmplat în minutul 25, atunci când Mihai Vintilă a pivotat pe lângă un adversar în careul oaspeţilor şi a şutat plasat la prima bară, fără nicio speranţă pentru goalkeeper-ul celor din Lereşti. Se părea că gheaţa a fost spartă, însă, atacurile Interului au fost sterile până la pauză, dar şi în repriza secundă, astfel că scorul a rămas nemodificat la sfârşitul celor 90 de minute de joc. Muscelul din Lereşti s-a apărat bine, a avut şi un joc de pase destul de bun, însă, au fost slabi la capitolul ofensivă, nereuşind nici măcar să trimită un şut pe spaţiul porţii apărate de Răzvan Dumitrică. „Atât am putut astăzi, am luptat până în ultimul minut, ne-am agăţat energic de fiecare minge şi rezultatul final a consfinţit o victorie muncită a gazdelor… Nu avem parteneri de întrecere preferenţiali şi suntem oneşti, ne urmărim sportiv interesul meci de meci.”, au declarat după meci oficialii echipei Muscelul Lereşti pe pagina de Facebook a clubului. Cealaltă echipă din zona Câmpulung angrenată în competiţie, CS Rucăr, s-a distrat în deplasarea de la Bălileşti, reuşind să se impună cu scorul de 13-1!
Rezultatele etapei 23
Sporting Piteşti – Victoria Buzoieşti: 0-3 (0-2)
DLR Piteşti – Speed Academy Piteşti: 3-5 (1-4)
Juventus Victoria 1992 Bascov – Energia Stolnici: 2-4 (0-2)
CSC Suseni – CS Mioveni II: 1-3 (0-1)
Viitorul Bîrla – ACS Poiana Lacului: 2-2 (1-2)
Inter Câmpulung – Muscelul Lereşti: 1-0 (1-0)
ACS Bălileşti – CS Rucăr: 1-13 (0-5)
ACS Costeşti a stat
Clasamentul după etapa 23
1.CS Rucăr: 55 puncte
2.Inter Câmpulung: 51 puncte
3.CS Mioveni: 48 puncte
4.Speed Academy Piteşti: 44 puncte
5.ACS Poiana Lacului: 40 puncte
6.CSC Suseni: 36 puncte
7.Victoria Buzoieşti: 35 puncte
8.Viitorul Bîrla: 29 puncte
9.ACS Costeşti: 28 puncte
10.Sporting Piteşti: 26 puncte
11.Energia Stolnici: 26 puncte
12.DLR Piteşti: 19 puncte
13.Muscelul Lereşti: 17 puncte
14.Juventus Victoria Bascov: 8 puncte
15.ACS Bălileşti: 0 puncte
Narcis MANOLE