Astăzi, la Câmpulung s-a produs startul oficial al unui program prin care Câmpulung beneficiază de o finanţare de 620.000 de lei proveniţi din fonduri norvegiene. Denumirea proiectului pentru care municipalitatea a obţinut finanţarea sună abstract: „Elaborarea planului de atenuare şi adaptare la schimbări climatice” al Câmpulungului, însă acest document care trebuie finalizat până în decembrie 2022 va sta la baza solicitării şi, sperăm, obţinerii altor finanţări nerambursabile cu care să se şi realizeze ceva concret în oraş. Parcuri, de exemplu, care contribuie la împrospătarea aerului între betoane. Autorităţile ţintesc şi alte investiţii din acest registru: ziduri sau terase verzi, la blocuri de locuinţe sau şcoli, însă paleta de îmbunătăţiri aduse oraşului, cu condiţia să aibă acest studiu întocmit, este mult mai generoasă. Inclusiv rigole pentru zonele inundabile pot constitui obiectul unor proiecte finanţate cu bani atraşi.
- Având acest document elaborat, Primăria va putea cere bani pentru proiecte de mediu
Invitaţii primăriţei Elena Lasconi la conferinţa de deschidere a proiectului au fost Marisanda Pîrîianu, director în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi manager al programului RO-Mediu, şi profesorii Ionuţ Săvulescu şi Cristian Iojă, din partea Universităţii Bucureşti – Facultatea de Geografie, partener al Primăriei Câmpulung, promotorul proiectului. Cel de-al doilea partener este Institutul de Cercetări Strategice Liechtenstein. Marisanda Pîrîianu, care conduce Direcţia Accesare Fonduri Europene a ministerului, a fost însoţită de două colege, Roxana Stănică, responsabilul de domeniu pe partea de schimbări climatice, şi Anda Lascu, responsabilă de comunicare.
Planul de atenuare şi adaptare la schimbări climatice va deveni, potrivit managerului de proiect Iuliana Ungureanu, un document strategic. Dar numai după parcurgerea etapei de dezbatere publică, pentru a fi îmbunătăţit cu propunerile societăţii civile, şi după aprobarea lui de către Consiliul Local, pentru a putea fi folosit la viitoarele finanţări.
„În mod normal, ar fi trebuit să deschidem o şampanie, pentru că astăzi pornim la drum cu acest proiect, un proiect de 620.000 lei.”, spunea Elena Lasconi, care a punctat pe scurt avantajele întocmirii unui document pentru plata căruia au fost scutiţi banii din bugetul local. „Este ceva care ne ajută pe toţi cei care trăim în Câmpulung, inclusiv mediul de afaceri. Are un impact atât din punct de vedere social, cât şi din punct de vedere economic. Vom avea o radiografie completă a municipiului Câmpulung, astfel încât să nu mai fim luaţi prin surprindere când vin ploi puternice sau când bate un vânt puternic. Avem multe zone vulnerabile în Câmpulung, care, de foarte multe ori, se inundă. Sau avem zone care, în ultimii zece ani, s-au încălzit foarte mult, cum este centrul. Vom avea o informaţie completă şi soluţii. De exemplu, dacă vom constata că este un punct care s-a încălzit în decursul timpului, mai mult de la un an la altul, vom crea un parc, vom planta arbori. Atunci când vom avea aceste teme făcute, vom putea să aplicăm pe diferite surse de finanţare. Vom putea să accesăm şi fonduri norvegiene, şi direct de la Comisia Europeană, ca să creăm aceste parcuri. Sau în zonele în care sunt inundaţii să putem să facem nişte schimbări la partea de canalizare, de rigole, şi noi vom putea obţine bani, pentru că vom avea temele foarte bine făcute. 70% din aceşti bani sunt în contul nostru.”, a precizat şefa Executivului.
- Planul nu se face ca să fie, ci ca să fie solicitaţi în continuare bani nerambursabili
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este operatorul programului RO-Mediu, cu finanţare prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. „Prin acest program am putut să venim cât mai aproape de municipii care nu sunt cele mai mari din ţară. Am venit aproape de municipiile care au considerat că au nevoie de radiografia la zi a situaţiei din punct de vedere al schimbărilor climatice. Suntem contemporani cu schimbările climatice, ne confruntăm zi de zi cu ele. Ele ne afectează şi viaţa noastră, şi viaţa socială în comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea, dar şi viaţa economică. Dacă noi pornim de la o informare şi o cunoaştere a ceea ce urmează să se întâmple, ştim sigur cum vom acţiona şi unde vom acţiona. Este un plan de adaptare şi de atenuare a schimbărilor climatice specific pentru zona dumneavoastră. N-o să folosiţi un şablon. Grupul ţintă, cetăţenii municipiului Câmpulung, vor fi beneficiarii finali ai acestui program.”, spunea Marisanda Pîrîianu, managerul programului RO-Mediu.
Municipalitatea va avea posibilitatea ca planul elaborat cu cei 125.000 euro să fie implementat din diverse alte programe cu finanţare nerambursabilă gestionate de România în perioada următoare. „Vorbim despre Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European sau de celelalte programe operaţionale cu finanţare de la Comisia Europeană. Sursele de finanţare vor fi diferite. Veţi putea veni cu completări dintr-o sursă în alta, în funcţie de eligibilitatea activităţilor, astfel încât, la un moment dat, să consideraţi că totul s-a schimbat, iar fondurile pe care le-aţi alocat sunt mult mai mari. Acum, avem avansul acordat la acest proiect de 70%, conform regulamentelor europene.”, a mai spus musafirul conferinţei de astăzi.
Cei doi profesori de la Universitatea Bucureşti reprezintă partea tehnică a proiectului. Ei se vor ocupa de ceea ce înseamnă analize tehnice, de studii, vor pune cap la cap diverse categorii de date, care vor constitui fundamentarea planului. „Documentul ne va ajuta să înţelegem, în primul rând, cum funcţionează natura, să acţionăm conştient, să ştim că, dacă noi cunoaştem legile naturii şi dacă ne folosim de ele, nu vom mai fi luaţi prin surprindere, aşa cum, de multe ori, se întâmplă. Şi nu vom mai fi vulnerabili în faţa unor fenomene considerate extreme.”, a afirmat profesorul Ionuţ Săvulescu.
Magda BĂNCESCU