Conferinţele de presă ale PSD Câmpulung au fost reluate sâmbătă, 2 aprilie 2022, de ziua deputatului Simona Bucura Oprescu, după o pauză de o lună, din motiv de renovare a sediului. Interiorul spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea politică social-democraţii câmpulungeni a etalat o imagine nouă, proaspătă, în ton cu ţintele actualului preşedinte de a da un suflu modern organizaţiei municipale. Chiar dacă întâlnirile cu jurnaliştii au fost întrerupte din pricina lucrărilor de renovare, acţiunile obişnuite ale membrilor PSD au continuat, având întruniri în fiecare zi de joi şi sâmbătă, atât pentru refacerea formaţiunii care a primit în această perioadă 50 de membri noi, cât şi pentru discuţii cu cetăţenii.
Audienţe în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 13.00
În fiecare sâmbătă, de la ora 13.00, vor avea loc audienţele cu câmpulungenii, la sediul PSD din municipiu, audienţe ţinute de deputaţii Simona Bucura Oprescu, Nicolae Pavelescu, Remus Mihalcea şi subprefectul Ciprian Neculăescu. Fiecare, pe rând, va onora această sarcină normală pentru un parlamentar şi un deţinător al unei funcţii în administraţia publică. În această sâmbătă, cetăţenii interesaţi vor fi primiţi de Simona Bucura Oprescu, preşedintele PSD Câmpulung. Pentru orice fel de problemă, câmpulungenii pot veni zilnic la sediu, între orele 10.00-17.00, unde doleanţele le vor fi preluate de social-democraţii din municipiu. Aceştia le vor transmite liderilor lor, care le vor purta mai departe, la instituţiile abilitate să le soluţioneze.
După lucrările din interiorul clădirii urmează cele în exterior
Simona Bucura Oprescu a mărturisit că reîntâlnirea cu jurnaliştii din Câmpulung se produce într-o zi cu semnificaţie specială, pentru că: „Ne-am redeschis sediul şi ne reluăm programul de audienţă. Acesta nu este decât un element mic de tot din activitatea noastră, care arată respect, civilizaţie şi deschidere prin faptul că am vrut ca sediul nostru să arate altfel. Şi noi sperăm că arată mai bine. În acest an, vom face şi consolidarea şi reabilitarea clădirii. Ne dorim ca întreaga suprafaţă a sediului PSD Câmpulung să fie utilă şi cât mai bine pusă în valoare prin activităţi pe care să le avem aici. Ne dorim ca sediul nostru să fie deschis pentru toţi câmpulungenii, şi pentru cei în vara vieţii, şi pentru cei cu ghiocei la tâmple. Ne dorim ca fiecare dintre aceştia să ştie că sunt bineveniţi, sunt ascultaţi şi că problemele dânşilor nu ajung la tomberon, ci ajung la noi şi încercăm să contribuim la rezolvarea lor.”
Legat de strategia pe care social-democraţii o vor aborda în acţiunile lor de recâştigare a puterii, Simona Bucura Oprescu a insistat pe ideea de refacere a organizaţiei. “La Câmpulung, noi nu suntem în competiţie cu cineva, nu suntem nici împotriva cuiva. La Câmpulung, ne străduim să reconstruim o echipă şi să recâştigăm încrederea câmpulungenilor. Vom face asta şi prin ceea ce încercăm să facem în partid, cât şi prin ceea ce încercăm să facem în oraş. Vor fi trei forţe pe care le vom conjuga pentru aceasta: 1.Echipa noastră de consilieri locali, aşa cum sunt în acest moment. Vom încerca să fim prezenţi în cartiere, să discutăm cu câmpulungenii şi să le înţelegem problemele, să le preluăm şi să le ducem în Consiliul Local şi să ne batem pentru ele; 2.La nivel judeţean, împreună cu echipa de la Consiliul Judeţean. 3.La nivel naţional, în Parlament şi cu ajutorul colegilor din Guvern.”, a declarat liderul PSD Câmpulung.
Conferinteţe de presă se vor muta şi în cartiere
Intenţiile social-democraţilor sunt de a ieşi dintr-un spaţiu închis, mai ales că se încălzeşte vremea, şi de a ţine întâlnirile cu presa, laolaltă cu cetăţenii, în cartiere. „După mintea mea, conferinţele de presă la sediu nu sunt benefice. Cred că le putem face şi într-un cartier. Şi mai cred ceva. Cred că oamenii trebuie să fie ascultaţi şi niciodată să le propunem lucruri pe care nu putem să le facem.”, a precizat deputatul Nicolae Pavelescu. M.B.