Poliţiştii Posturilor Rurale din Muscel, din cadrul Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, împreună cu specialiştii din cadrul Biroului Judeţean Argeş al Gărzii Forestiere Ploieşti, au continuat acţiunile de prevenire şi combatere a activităţilor ilegale din domeniul silvic.
Joi, 17 martie, oamenii legii au verificat activitatea unei societăţi comerciale cu sediul în comuna Ţiţeşti. În urma controlului, s-a constatat o diferenţă între stocul scriptic şi cel faptic, constând în lipsa cantităţii de 16,42 metri cubi lăturoaie diverse specii. Ca urmare a abaterii constatate, societatea a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010, privind contravenţiile silvice, totodată fiind dispusă măsura complementară a confiscării valorice pentru cantitatea de material lemnos lipsă, cu o valoare de aproximativ 3.000 de lei.
Două zile mai târziu, pe 19 martie, poliţiştii de la Secţia Valea Mare Pravăţ au depistat un bărbat de 42 de ani, din Albeştii de Muscel, care conducea o autoutilitară, cu care transporta 5,6 metri cubi de material lemnos. În urma verificării documentelor de însoţire şi transport al materialului lemnos, poliţiştii au constatat faptul că datele consemnate nu corespund din punct de vedere al speciei şi cantităţii materialului lemnos transportat. În consecinţă, bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind aplicată şi măsura complementară de confiscare a materialului lemnos, care a fost presat Ocolului Silvic Câmpulung.
Adrian TĂNASE
Articolul precedent