Astăzi, copiii au fost poftiţi din nou la atelierele de lucru organizate în cadrul şezătorii dedicate furcii de tors, ustensilă nelipsită dintre preocupările bunicilor noastre. Doamnele de la Secţia de Etnografie şi Artă Populară, aflate în postura de gazde gătite de sărbătoare, în costume populare muscelene de o frumuseţe dincolo de cuvinte, au avut oaspeţi din rândul elevilor de la Şcolile „Oprea Iorgulescu”, „C.D. Aricescu” şi Bughea de Jos. Voia bună, poveştile şi cântecul au fost aduse de la Podu Dâmboviţei la Câmpulung de muscelenele Viorica Ochi şi Lucica Busioc, scoase la oraş de Carmen Bârloiu, care coordonează, la margine de Muscel, o activitate culturală efervescentă, cu accent pe obiceiurile din bătrâni.
- Viorica Ochi şi Lucica Busioc, invitatele şezătorii
Nici n-am intrat bine la Etnografie, căci vederea Vioricăi Ochi ne-a şi adus zâmbetul pe buze! O caută reporterii de la televiziunile naţionale pentru vorba mucalită şi firea vioaie, care fac din musceleanca de la Dâmbovicioara un interlocutor de care cu greu te dezlipeşti. A apărut doamna Viorica în atâtea reportaje filmate, intervenţii radio, emisiuni tv şi chiar într-un film realizat de adolescenţii implicaţi în Tabăra de Film din 2021, „La tanti Viorica – Podu Dâmboviţei”. Chiar două filme, pentru că, suplimentar celor patru producţii, tot doamna Viorica Ochi a oferit un „Bulz muscelean” filmat, de le-a plouat în gură telespectatorilor!
La şezătoarea de astăzi, dâmboviciorencele şi-au depănat copilăria şi adolescenţa în care au muncit din greu alături de părinţi. Ce îmbrăcau era rodul muncii lor, cu acul, cu andreaua, cu furca şi cu războiul. Tot ce ştiu senioarele ştiu de la mamele şi bunicile lor. „De mică am învăţat. Fiind mai mulţi la părinţi, obişnuiam să învăţăm să lucrăm: să toarcem, să ţesem, să coasem. Toate le făceam. Plecam cu vitele şi luam furca cu mine. Coseam la ie, ca să am ie nouă de Paşti şi de Crăciun. Eu am fost cea mai mică, mama m-a avut la 45 de ani şi totul de la ea am învăţat. Am ţesut la „Marama”, de unde am pensie.”, ne povestea doamna Viorica Ochi care, la rândul ei, şi-a învăţat fiicele cu deprinderile pe care toate femeile şi fetele le stăpâneau în satul de odinioară.
Dar vremurile s-au schimbat, lucrul mâinilor pierzând teren în faţa slujbelor actuale, care asigură veniturile necesare traiului de zi cu zi. „Nu se mai toarce acum, pentru că a apărut maşina de tors şi majoritatea asta fac.”, compara Viorica Ochi cu timpurile în care în casa mamei sale războiul nu făcea niciodată pauză decât între Ajunul Crăciunului şi sfârşitul sărbătorilor de iarnă. În casa familiei Ochi au crescut opt copii, la Lucica Busioc zece. Fetiţele manevrau furca şi fusul înainte să înveţe să scrie şi să citească. Clasa I, cel mult a II-a, era perioada în care începeau să lucreze alături de mamele lor, lâna fiind baza într-o gospodărie ţărănească. Li se făceau ustensile mai mici, ca pentru mâinile unor copiliţe de şcoala primară şi mergea treaba.
„Făceam ciorapi cu flori pe care băieţii îi purtau îndoiţi peste bocanci. Acum nu mai poartă nici şosete!”, spunea Viorica Ochi. Pe timpuri, Viorica Ochi a participat la „Cântarea României”. Participanţii la şezătoare au avut parte de o demonstraţie a talentului muscelencei, care ne-a şi cântat, ne-a şi recitat.
- Furca i-a făcut curioşi mai mult pe băieţi decât pe fete
Copiii au avut de ales ce să înveţe: să coase pe etamină modele tradiţionale specifice zonei Muscel, să ţeasă covoraşe la gherghef ori să toarcă, mai ales că le aveau în faţa lor pe maestrele de la Dâmbovicioara, care n-au lăsat lucrul cât au depănat amintiri din tinereţe.
„Am dat startul atelierelor la Secţia Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Municipal Câmpulung. Am început cu ateliere de Mărţişor pe 1 martie şi astăzi am continuat cu acţiunea „Cu mic, cu mare, hai la şezătoare!”. Avem invitate speciale, doamnele Viorica Ochi şu Lucica Busuioc, de la Podu Dâmboviţei, două meştere populare.”, ne spunea Sanda Safta, şefa Secţiei Etnografie.
Organizatorii şi-au propus prin acţiunea programată între orele 11.00 şi 16.00 mai multe ateliere: ateliere de tors lâna, de ţesut la gherghef şi de cusut. Copiii şi-au ales la ce şi-au dorit să lucreze, sub îndrumarea doamnelor de la muzeu şi ale ajutoarelor acestora. Au contribuit la reuşita evenimentului Carmen Bârloiu, Gilda Crăciun, angajatele Muzeului, Rodica Niţu şi Livia Pitulan şi colega lor de la Castrul Roman Jidova, Ioana Darie.
Copiilor care nu au încheiat lucrul la semnul de carte, căci aceasta a fost alegerea celor mai mulţi, li s-a permis să-l ia acasă, ca să-l continue. Şezătoarea este parte integrantă a expoziţiei temporare „Furca de tors – Tradiţie, Artă, Meşteşug”. „Cu furca se pot toarce şi cânepa, şi inul. În cazul lânii, operaţiile până la realizarea firului încep de la tunsul oii şi continuă cu spălatul, urcatul, scărmănatul, ţesălatul şi de-abia apoi este prelucrată pe caiere şi furca de tors, prelucrat firul, pentru ca din el să se lucreze vestimentaţia necesară casei sau ţesăturile de interior.”, a încheiat Sanda Safta.
Când vremea se va încălzi, va urma un atelier de sculptură, care se va ţine în aer liber. Având experienţa de astăzi, când furca şi caierul de lână i-au făcut curioşi mai mult pe băieţi decât pe fete, nu va fi o surpriză ca fetele să se înghesuie la sculptură.
Magda BĂNCESCU