10.7 C
Campulung Muscel
27/05/2024

A fost restaurat ceasul din clopotniţa Bisericii „Sfântul Nicolae”, evaluat la 2,5 milioane de euro

Sunt în desfăşurare lucrările de consolidare, restaurare şi punere în valoare a Bisericii „Sfântul Nicolae Popa-Savu”, din Câmpulung, care se fac cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 4.952.175,04 lei. Contractul de execuţie a fost semnat pe 1 iulie 2019 cu firma Proger Global Network SRL din Bucureşti, iar de lucrări s-a ocupat firma câmpulungeană And Secom Intexim.

Implementarea proiectului de restaurare a presupus consolidarea bisericii, care este monument istoric de clasa B; restaurarea elementelor de arhitectură; restaurarea / conservarea componentelor artistice-pictură murală, iconostas, icoane, cafas, jilţ şi strane; modernizarea instalaţiilor electrice şi termice; îmbunătăţirea sistemelor de asigurare a condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie; punerea în valoare a monumentului, prin realizarea unui iluminat arhitectural exterior.

 

Mecanismul ceasului este legat la clopotele bisericii

În cadrul acestora, o lucrare opţională a fost restaurarea ceasului din turnul clopotniţei, care este data acum 130 de ani. „J.F. Weule-Bockenem 1892”, este una dintre inscripţiile de pe el, plus o alta, „Prin Stăruinţa Domnului G. Davidescu, Epitrop”. Opţională, pentru că ceasului abandonat în turn îi lipseau foarte multe piese despre care nu se ştia dacă mai pot fi înlocuite pentru a-l face funcţional, după ce a fost scos din uz cu mai bine de 50 de ani în urmă. Cadranul de pe faţada principală avea şi corespondente pe toate laturile, toate acţionate de un mecanism legat la clopotele bisericii.

Din fericire, reprezentanţii And Secom Intexim au găsit o firmă la Cluj, care a evaluat starea ceasului şi l-au făcut şi funcţional. În afară de montaj, recuperarea lui a costat 28.000 de lei.

Zilele următoare vor fi montate schele, cu ajutorul cărora să se poziţioneze cadranele orologiului pe toate feţe clopotniţei. După, toate vor fi conectate la mecanismul principal, astfel devenind funcţional ceasul, care are un sistem de anunţare a orei mai inedit.

„Era în programul de reabilitare al Bisericii, dar ca o chestiune facultativă, dacă se poate repara ceasul. Era un ceas abandonat în clopotniţă, datat 1892, de la care lipseau părţi componente, mecanismele de acţionare, lipseau multe. Am găsit o firmă din Cluj, care a venit, a constatat, l-a analizat şi ne-a spus că-l poate repara. L-au luat, l-au recondiţionat, au refăcut piesele lipsă. Se pare că nu mai funcţiona de mai mult de 50 de ani. Avea un singur cadran, care se şi vedea pe Biserică, iar pe toate laturile erau nişte cercuri, în care, iniţiat, erau şi acolo cadrane. Acum, vor veni pe toate laturile turlei cadrane şi ca sistem de anunţare a orei va fi pentru „şi un sfert” va suna clopotul mic o dată; „la şi jumătate” de două ori; „la fără un sfert” de trei ori; „la ora fixă” de patru ori clopotul mic şi, depinde de oră, de exemplu dacă este ora 3, de trei ori va bate clopotul mare. Acum suntem la fata de montare a cadranelor. În orice caz, e un ceas de patrimoniu, orologierii care l-au reparat şi alţii, care sunt specializaţi, l-au evaluat la circa 2,5 milioane de euro, ceea ce eu nu pot să confirm. După ce se montează cadranele vine firma de la Cluj ca să monteze tot dispozitivul. În fiecare zi trebuie întors, sucit de manivelă să ridice contragreutăţile.”, ne-a declarat Ion Cotescu, managerul And Secom Intexim.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!