După ce a fost găsit în stare de incompatibilitate de către ANI, un consilier local de la Stoeneşti şi-a dat demisia, în locul lui fiind validat alt coleg de partid. Alesul a contestat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, dar Tribunalul Argeş, unde a fost înregistrat dosarul, n-a stabilit încă primul termen de judecată.
Este vorba despre Ion Luca, fost viceprimar al comunei Stoeneşti, pentru care Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că, între 12 septembrie 2017 şi 28 octombrie 2020, s-a aflat în stare de incompatibilitate, după ce a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de angajat cu contract de individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale. Astfel, ar fi încălcat articolul de lege care prevede că funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, şi cu calitatea de comerciant persoană fizică.
După anunţul făcut de ANI, pe 6 iulie 2021, Ion Luca şi-a dat demisia din Consiliul Local Stoeneşti, iar locul i-a fost luat de membrul PSD care era pe lista propusă de partid la alegerile locale din 27 septembrie, anul trecut. Mandatul lui Iulian Ciubuc, de profesie mecanic auto, propus de Primăria Stoeneşti, a fost validat de Judecătoria Câmpulung miercuri, 5 ianuarie 2022. Hotărârea va fi comunicată de instanţă secretarului general al comunei şi prefectului. Decizia Judecătoriei poate fi atacată cu apel la Tribunalul Argeş în termen de trei zile de la afişarea la sediul Prefecturii Argeş sau al Primăriei Stoeneşti. Isabela FILIP
Articolul precedent
Articolul următor