23.1 C
Campulung Muscel
21/07/2024

Gaşca Zurli a încheiat seria spectacolelor la Câmpulung

S-a concretizat promisiunea de acum trei luni şi trupa care a creat un fenomen în România s-a reîntors la Câmpulung. Gaşca Zurli a încheiat seria spectacolelor de anul acesta la Câmpulung, intrând oficial în vacanţă, după un an în care a colindat prin ţară şi, mai ales, prin Europa. Copiii din Câmpulung şi Muscel au fost mai norocoşi ca alţii din ţară, Gaşca Zurli ajungând la ei de două ori anul acesta.
Sala de spectacole a Casei Sindicatelor „C.D. Aricescu”, unde s-a ţinut reprezentaţia, programată iniţial în Piaţa Primăriei şi mutată aici din cauza condiţiilor meteo, s-a umplut instantaneu la ora anunţată, cu respectarea condiţiilor de desfăşurare a evenimentelor în această perioadă.
De Sfântul Ştefan, atmosfera a fost întreţinută cu mişcare şi muzică, în deschidere, de Trupa Hai Hui, care i-a distrat pe micuţi şi pe părinţi. Tot timpul spectacolului, primarul Elena Lasconi a cântat şi dansat alături de cei prezenţi, bucurându-se de atmosferă.
Mirela Retegan, fondatoarea amuzantului grup, le-a transmis celor prezenţi că-i pare rău că, din cauza vremii nefavorabile, nu s-a putut ţine spectacolul în aer liber, la care ar fi putut participa mai mulţi copii: „Îmi pare rău că, din cauza vremii, n-au putut să vină mai mulţi copii. Plus că abia aşteptam să vedem bradul vostru, care este superb, am văzut live când l-aţi împodobit şi abia aşteptam să cântăm la brad. La mulţi ani, Ştefan şi Ştefania! De astăzi începe vacanţa şi pentru noi, e ultimul spectacol de anul acesta! Aţi fost tare norocoşi, la voi am fost de două ori, cred că au fost cinci oraşe în România în care am ajuns anul acesta, în rest, am fost în toată Europa, în diaspora românească, din nordul Suediei, până în sudul Spaniei. În România, voi sunteţi singurul loc în care am fost de două ori!”
După ce a intrat în pielea personajelor, împreună cu micuţii din sală, edilul a urcat în lacrimi pe scenă, de bucurie că a putut face fericiţi atât de mulţi copii, mai ales în această perioadă a anului. „N-am crezut niciodată că o să plâng la un concert pentru copii! Mulţumesc că am primit cu atâta dragoste tot ce ne-aţi oferit voi astăzi! Ceea ce vă pot spune cu mâna pe inimă este că sunt bucuroasă că sunteţi toţi aici şi le mulţumesc părinţilor care au făcut eforturi să-i aducă pe cei mici să se bucure de spectacol. Vă urez sărbători fericite şi vă iubesc!”, a transmis Elena Lasconi, vizibil emoţionată.
După show-ul îndelung aplaudat, cei mici s-au lăsat cu greu duşi acasă. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!