34.1 C
Campulung Muscel
12/07/2024

Numărul incidentelor rutiere cu urmări grave a crescut alarmant

Salvatorii argeşeni de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte creşterea alarmantă a evenimentelor rutiere cu consecinţe grave.

Numai în decurs de 24 de ore, vineri, 3 decembrie 2021, ISU Argeş a avut 48 de intervenţii, dintre care cele mai semnificative au fost patru accidente rutiere, care s-au soldat cu 11 victime şi avarierea a 7 vehicule. Din păcate, unul a fost soldat şi cu moartea unui tânăr de doar 19 ani, spulberat de o maşină scăpată de sub control. Cifrele sunt foarte mari, mult peste cele ale unei zile normale, din punct de vedere al celor de la ISU Argeş.

Vă amintim că vineri, 3 decembrie 2021, pe DN 73, pe raza comunei Ţiţeşti, un pieton, cu vârsta de 19 ani, a fost acroşat de un autoturism, iar eforturile paramedicilor SMURD şi ale personalului medical nu au putut scoate victima din stop cardio-respirator, declarându-se decesul.

Alte trei accidente au fost în municipiul Piteşti, cu trei victime şi trei vehicule implicate; în localitatea Bascov, unde patru persoane au primit primul ajutor calificat şi două maşini s-au buşit; iar în comuna Căteasca, un autoturism a ieşit de pe carosabil, sărind de pe un pod şi, în urma incidentului, au rezultat avarierea vehiculului şi trei victime. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!