Începând de astăzi, 23 noiembrie 2021, la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung se vor putea efectua radiografii pulmonare cu un aparat modern, „vârful de gamă al celui mai mare producător de echipamente radiologice din România”, după cum ne-a anunţat managerul Ionela Costinela Tudor. Dispozitivul recent procurat de unitatea sanitară locală reprezintă o soluţie tehnică unică în domeniul radiologiei medicale de diagnostic, în România fiind primul instalat de acest tip.
Achiziţionarea unui aparat de radiologie digital cu grafie şi scopie şi a unei imprimante digitale pentru filme radiologice a fost cea mai importantă componentă a proiectului „Totul va fi bine la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (P.O.I.M.).
Aparatul de radiologie digital a fost în valoare de 1.225.438,20 lei, iar imprimanta digitală, 19.040 lei. „Societatea Holcim SA a fost şi în acest an participant la achiziţionarea aparaturii din spital, de această dată acoperind 5% din valoarea totală a celor două aparate, respectiv suma de 62.223,91 lei. Aparatul este instalat în laboratorul RX – diagnostic FIX, în acelaşi spaţiu în care era şi cel vechi, doar că spaţiul este total reabilitat şi modernizat, acest lucru fiind posibil prin eforturile salariaţilor spitalului (administrator, fochişti, instalator), care au efectuat toate lucrările.”, informează managerul instituţiei de sănătate publică.
Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung a beneficiat de finanţare europeană nerambursabilă „în vederea creşterii capacităţii de gestionare, prin sistemul medical public, a situaţiei de urgenţă cauzată de criza sanitară Covid-19, în cadrul Axei prioritare 9 – Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de Covid-19, Obiectul Specific 9.1 Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare Covid-19”.
Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului l-a constituit dotarea unităţii spitaliceşti cu aparatură medicală pentru diagnosticarea şi tratarea pacienţilor suspecţi şi/sau infectaţi cu virusul Sars-CoV-2, precum şi pentru reducerea timpului de răspuns pentru aceste servicii. Al doilea obiectiv l-a reprezentat dotarea cu materiale de protecţie şi sisteme de nebulizare şi dezinfecţie pentru protecţia pacienţilor şi a personalului medical, dar şi pentru reducerea riscului de infectare şi de răspândire a infecţiei cu Covid-19.
Echipa de implementare, coordonată de managerul spitalului, economistul Ionela Costinela Tudor, a finalizat realizarea proiectului la sfârşitul lunii octombrie 2021. „E.M.”