37.4 C
Campulung Muscel
16/07/2024

Cimentul Valea Mare Pravăţ, prima victorie în campionatul Ligii a V-a, Seria Nord

AS Dragoslavele continuă parcursul bun din această ediție a campionatului Ligii a V-a la fotbal, Seria Nord, reușind în ultima etapă, cea cu numărul șapte, să câștige la scor de tenis (6-1), pe propriul teren, în fața echipei Gloria Berevoești. Tot în această rundă, Cimentul Valea Mare Pravăț a obținut primele trei puncte din acest sezon, impunându-se în derby-ul codașelor, scor 6-3 cu Viitorul Rădești 2021, după ce la pauză oaspeții conduceau cu 2-1. Contabilitate Stoenești rămâne cu un singur punct în clasament, nereușind duminică să treacă de mult mai bine clasata Voința Țițești, una dintre echipele aspirante la câștigarea campionatului. După o primă repriză albă, oaspeții s-au impus în partea a doua a jocului, chiar dacă au rămas în 10 jucători. Rezultatele complete ale acestei runde au fost următoarele:
Contabilitate Stoenești – Voința Țițești: 1-2 (0-0)
Cimentul Valea Mare Pravăț – Viitorul Rădești 2021: 6-3 (2-3)
AS Dragoslavele – Gloria Berevoești: 6-1 (3-1)
Flacăra Boteni – Vulturii Vulturești: 1-2 (1-1)
Unirea Bughea de Jos – Petrolul Hârtiești: 0-1 (0-1)
Viitorul Mihăești – AFCS Cetățeni: 1-2 (1-2)
Partizanul Vlădești, a stat.
În clasament continuă să conducă AS Dragoslavele (17 puncte), urmată de Vulturii Vulturești (15 puncte) și Voința Țițești (14 puncte), ultimele două echipe având însă un joc mai puțin. În subsolul clasamentului situația este următoarea: locul 13 Cimentul Valea Mare Pravăț (4 puncte), locul 14 Viitorul Rădești 2021 (1 punct) și locul 15 Contabilitate Stoenești (1 punct). Narcis MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!