S-a stins din viață un alt condamnat în cazul triplei crime din aprilie 2016, de la Stoenești – Valea Bădenilor, atunci când au fost uciși o adolescentă de 17 ani, tatăl și bunicul acesteia. Este vorba despre Dorel (Doru) Durleci, în vârstă de 53 de ani, care a fost răpus de noul coronavirus în timp ce-și ispășea pedeapsa în Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova. În decembrie 2017, sfârșea, tot în penitenciar, dar la Mioveni, în împrejurări rămase incerte, fiul acestuia, Laurențiu, de 24 de ani, cel care a fost considerat capul răutăților și condamnat pe viață. Celălalt fiu al lui Dorel Durleci, Vasile, în vârstă de 29 de ani, se află la Penitenciarul Rahova.
„A fost lăsat să zacă precum un câine!”
Vestea morții lui Doru Durleci a fost dată, pe o rețea de socializare, de cel care l-a reprezentat în instanță, cunoscutul avocat Florentin Sorescu, care acuză conducerea penitenciarului că a fost indiferentă la suferința condamnatului. „A murit Doru. De Covid. În Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova, după ce, timp de câteva zile, a fost lăsat să zacă precum un câine. Geaba s-a plâns, geaba s-a rugat de gardieni să-l trimită la spital. Nimeni nu a avut ochi și urechi pentru el. Iar când l-au dus, a fost prea târziu. Vasile încă nu știe. El a ieşit pozitiv cu vreo două săptămâni în urmă și l-au trimis la Rahova. Dar a simțit ceva şi-a început să urle. Desigur, justiția a triumfat. Ce contează un om mai puțin? Şi ce importanță are dacă te duci acolo vinovat sau nevinovat? Noi să fim sănătoși. Și la pungă groși.”, este mesajul postat de Florentin Sorescu pe pagina sa de Facebook.
„Aici zace un om nevinovat!”
Dorel Durleci a susținut întotdeauna că a intrat nevinovat la pușcărie, iar avocatul Florentin Sorescu a încercat să-i dovedească nevinovăția, însă toate căile de atac la sentința în urma căreia a fost condamnat la închisoare nu au avut succesul scontat. „Când oi muri – asta zicea tot timpul – așa să-mi scrie pe cruce: Aici zace un om nevinovat”. M-a sunat azi Mirela, soţia lui și mama lui Vasile, ca să-mi dea vestea. Nu pot să vă reproduc cum a fost discuția – e imposibil. La un moment dat, m-am apucat să o înregistrez, dar nu stiu cum aș putea-o posta. Asta e justiția noastră, ăștia suntem noi. Atât putem, ce să-i faci? În definitiv, ce atâta bătaie de cap cu niște amărâți ca ăștia și alții ca ei? Și cine să mai vadă că pe sub robe unii dintre magistrați au legate șorțuri de măcelari? Odihnește-te-n pace, Dorule! Lumea asta e prea urâtă pentru oameni așa frumoși. Și află de la mine că pe crucea aia sub care a ajuns cineva pedepsit fără vină a fost, în fapt, răstignit un om.”, a mai precizat avocatul.
Dorel şi Vasile Durleci, achitați de prima instanță
Reamintim că, pentru triplul omor din noaptea de 13 spre 14 aprilie 2016, când au căzut sub loviturile sale de cuţit, 48 la număr, fosta sa concubină, Laurenţia Durleci (17 ani), tatăl acesteia, Filip Tinca (37 de ani) şi bunicul fetei, Paul (Puiu) Durleci (57 de ani), Pavel Laurenţiu Durleci fusese condamnat, în septembrie 2017, de Tribunalul Argeş, la închisoare pe viaţă şi la plata a 340.000 de euro. Şi-a înjunghiat victimele drept răzbunare pentru că fata, care-i era şi rudă, îl părăsise, iar instanţa de judecată îl obligase să-i plătească şi pensie alimentară pentru fetiţa lor, pe care el nu o recunoştea. În primă fază, pe lângă Laurenţiu Durleci, au mai fost acuzaţi de omor şi arestaţi fratele acestuia, Doru Vasile Durleci, şi tatăl lor, Dorel Durleci. După un an şi jumătate de la tragedie, anchetatorii au descoperit că toate probele duc către un singur făptuitor, Laurenţiu Durleci, şi, în lipsa unor dovezi certe, Dorel Durleci şi fiul său cel mare au fost achitaţi. Criminalul, prin avocatul familiei, Florentin Sorescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, dar şi părţile civile, Elena Durleci, Puiu Durleci şi Narcisa Tinca, au contestat decizia instanței.
Dorel Durleci avea de ispășit o pedeapsă de 15 ani şi opt luni de închisoare
Laurențiu Durleci s-a stins din viață la Penitenciarul Mioveni, în decembrie 2017, după ce, cu două luni înainte, fusese condamnat de Tribunalul Argeș la detenție pe viață. În urma necropsiei s-a stabilit că tânărul a murit ca urmare a unei insuficiențe cardio-respiratorii, însă nu se știe încă cu certitudine ce a provocat-o. Din surse neoficiale, se pare că Laurențiu Durleci s-ar fi sinucis ingerând o substanță toxică. Ulterior, decizia Tribunalului Argeș a fost atacată de Parchet, care a considerat că Laurențiu Durleci a luat toată vina asupra lui ca să-și salveze fratele și tatăl. Cei doi au fost condamnați definitiv, pe 31 octombrie 2018, de Curtea de Apel Pitești la ani grei de închisoare: tatăl a primit o pedeapsă de 15 ani și opt luni de închisoare pentru complicitate la omor calificat și violare de domiciliu, iar fiul a fost condamnat la 20 de ani și opt luni de detenție pentru omor calificat și violare de domiciliu. Și cel de-al doilea fiu al lui Doru Durleci, Vasile, în vârstă de 29 de ani, s-a ales cu COVID-19, fiind transferat la Penitenciarul Rahova în urmă cu două săptămâni. Alex BARBU