În această după amiază, la întâlnirea aleşilor locali, Spitalul Municipal va avea reprezentanţi, pentru a explica situaţia suspendării lucrărilor la Secţia de Oncologie. Se pare că firma constructoare a noii secţii îşi va primi banii pentru lucrările efectuate, după ce primarul Elena Lasconi a purtat nişte discuţii cu aceasta şi cu cei de la Departamentul Achiziţii al Spitalului Municipal.
Despre deblocarea investiţiei la Oncologie, primarul Elena Lasconi ne-a spus: „Nu mi se pare normal ca, atâta timp cât un constructor face nişte lucrări, să nu i le plăteşti. Mi se pare că undeva este o rea voinţă acolo şi, tocmai de aceea, am dispus astăzi ca şeful Departamentului Achiziţii din Primărie, Roxana Tătulescu, să se ducă să se uite pe acte. Aş vrea ca, în cel mai scurt timp, adică cel mai târziu săptămâna viitoare, să fie făcută plata, pentru că e inadmisibil ce se întâmplă. L-am chemat şi pe constructor, am avut discuţii şi cu dânsul. Mi se pare că nu se doreşte chestia asta, şi nu e vorba aici de managerul Spitalului, ci e vorba de Departamentul lor de Achiziţii. Ei tot spun: că-i lipseşte un act şi nu mai ştiu ce. Ok, îi lipseşte un act, şi încă unul, dar eu zic că majoritatea lucrărilor puteau să fie plătite, mare parte din sumă. Astăzi, o să am un răspuns sută la sută. Dacă va trebui făcut un act adiţional pentru lucrări care au apărut pe parcurs, se va face. Oricum, aş vrea ca cel târziu săptămâna viitoare să se achite cea mai mare parte din sumă. Sunt uimită că nu s-a făcut până acum plata, eu i-am mai chemat o dată pe domni aici, ca să mă lămuresc şi au spus că-i mai trebuie nişte acte. Nu le-a dus în ziua stabilită, le-a dus a doua zi, dar mi se pare inadmisibil că până acum nu s-a plătit nicio factură, adică nu e normal ce se întâmplă. Noi vrem să fim recunoscuţi ca buni platnici, pentru că nu ne angajăm să facem o investiţie dacă nu ne asigurăm că avem banii, automat, aşa mi se pare că este o relaţie fairplay. Pentru că directoarea economică şi-a luat concediu, la şedinţa de Consiliu o să vină de la Spital Andrei Aron, managerul Mădălin Iordache încearcă să ajungă, că e de gardă. Sunt foarte optimistă că o să se rezolve, în afară de faptul că e vorba de cineva care a făcut nişte lucrări şi trebuie să fie plătit pentru ele, aici este vorba oamenii care duc pe picioare o suferinţă, şi mă refer aici la cancer şi, numai că suferă ei, dar suferă şi familiile lor. Nu e normal să se întâmple lucrul acesta.”