Conducerea Spitalului Câmpulung s-a adresat Primăriei şi Consiliului Local cu o solicitare de reorganizare a Serviciului de Management al Calităţii Serviciilor Medicale. Reorganizarea constă în schimbarea titulaturii în Serviciul de Management al Calităţii Serviciilor de Sănătate, nimic mai mult, neimplicând o modificare a numărului de posturi. De asemenea, reorganizarea propusă de instituţia de sănătate nu implică nici vreo schimbare în structura organizatorică a Spitalului Municipal.
„Structura propusă se reorganizează conform (…) Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.1312/2020, fiind destinată implementării sistemului de management al calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţei pacientului (…). Această structură funcţionează cu personal propriu special pregătit, personal specializat în domeniul managementului calităţii serviciilor de sănătate, care a absolvit un curs de management al calităţii în sănătate recunoscut de către ANMCS.”, îşi motivează propunerea cei de la Spital.
Structura actuală a serviciului în discuţie cuprinde cinci posturi, din care trei sunt ocupate şi două vacante. Activează în cadrul acestei structuri căreia i se schimbă denumirea prin votul de astăzi: economistul Nicolaie Alexe, reîntors pe postul de şef al serviciului, vara trecută, după decizia fostului primar Liviu Ţâroiu, forţat de procesul declanşat de prefectul Emanuel Soare să-i suspende contractul de manager; economistul Alina Tudor; consilierul juridic Constantin Lincan.
Sunt vacante posturile de asistent medical principal generalist, cu studii superioare, şi de medic în specialitatea Medicină Generală. Propunerea lansată de Spital Consiliului Local urmăreşte transformarea postului de asistent medical în referent debutant, „având în vedere că, în conformitate cu articolul 7, nu mai există post de asistent.” În schimb, rămâne în vigoare postul de medic. Claudiu VIŞAN