Ion Georgescu, un primar care scoate bani şi din piatră seacă, a văzut în ADP-ul Mioveniului o posibilitate de câştig pentru bugetul local, care face să pălească de ruşine „visteria” Câmpulungului, ruinată complet în mandatul trecut. Trag banii la bugetul Mioveniului ca muştele la borcanul cu miere, pentru că edilul ştie să-i facă şi să-i ceară, economisind, graţie proiectelor europene implementate, rezerva locală, care, oricum, este una îndestulătoare. Şi dacă are, de ce n-ar avea mai mult?! Georgescu a preferat în locul unui serviciu al Consiliului Local, pentru curăţenie, reparaţii stradale şi întreţinerea spaţiilor verzi, o societate comercială. De ce o societate? Ca să poată presta servicii, contra cost, solicitanţilor din rândul cetăţenilor, al firmelor şi al celorlalte primării şi instituţii publice. Ceea ce nu poate face ADP Câmpulung, unde prestaţiile îmbracă, de regulă, forma „ciubucurilor” muncitorilor ajunşi cu asfaltul în curţi private. Teoretic, lucrătorii Primăriei nu pot oferi doritorilor niciun serviciu din cele aflate în sfera de activitate, deşi, în particular, o mai fac, pentru câştigul propriu, nu al Primăriei. Care, oricum, n-are ce face cu rachiul cu care este cadorisit angajatul statului în schimbul unui petic de bitum la intrarea pe proprietate, uneori, prelungit dincolo de gard.
Societatea Mioveniului face de toate contra cost
În anul 2010, la Mioveni, s-a înfiinţat SC Servicii Edilitare pentru Comunitate SRL, prin reorganizarea a două servicii publice, ADP şi Iluminatul Public. SRL-ului i s-au dat în grijă următoarele domenii: apă-canalizare, iluminat public, salubritate, administrarea domeniului public şi privat, ecarisaj şi administrarea adăpostului de câini, activităţi de restaurante – catering, administrarea Bazei de Agrement BEMO şi a Bazinului de Înot Didactic şi de Agrement Mioveni, epurarea apelor uzate şi menajere, administrarea bazelor sportive, administrarea zonei de picnic de la Făget. Potrivit site-ului societăţii, după fuziunea cu SC Construcţii – Reparaţii Mioveni SRL, SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL operează tot ce ţine de reparaţii şi intervenţii la drumurile publice din interiorul oraşului şi la mobilierul stradal.
Rezumând, apă – canal, staţia de epurare, iluminatul public, construcţii – reparaţii, salubritate, spaţii verzi, ecarisaj, transport auto, plus Restaurantul Club Mioveni, bazinul de înot, baza de agrement BEMO şi zona de picnic, toate acestea sunt în responsabilitatea societăţii la ale cărei servicii pot apela toţi cei interesaţi. Dintre instituţiile publice, depind de serviciul de apă potabilă şi canalizare şi localităţile limitrofe Mioveniului: Bălileşti, Hârtieşti, Budeasa, Vultureşti, Davideşti, Ţiţeşti.
Primarii musceleni apelează la societatea de la Mioveni şi pentru strângerea câinilor fără stăpân de pe străzile localităţilor, plătind serviciul şi scăpând comuna de o belea.
Ideea de a avea şi noi o societate este legată şi de viitorul transport public
ADP Câmpulung, rămas la statutul de serviciu public al Consiliului Local, este împiedicat să ofere contra cost lucrări din cele aflate în gama sa de activitate. Deşi Serele consumă de sting, nu pot vinde nicio panseluţă. Nu că ar fi bătaie pe ele. Limitarea lucrătorilor la muncile stabilite de aleşii municipali, executate strict în folosul comunităţii, i-a dat de gândit şefei Executivului. Elena Lasconi analizează posibilitatea de a avea la Câmpulung ce are Mioveniul, însă ideea SRL-ului, care ar putea lua locul ADP-ului, este, deocamdată, la stadiul de teorie. Analizată şi documentată, ca să se edifice cum poate funcţiona şi la noi, o dată, ca să se eficientizeze activitatea unei structuri de care se plânge toată lumea, a doua oară, ca să producă nişte venituri din prestaţiile efectuate la cerere.
„Avantajul cu o societate ar fi că tu, cetăţean al Câmpulungului, dacă vrei să-ţi toaletezi ceva, să-ţi toarne asfalt, vei avea posibilitatea să plăteşti pentru asta.”, s-a inspirat primăriţa de la alţii, care fac bani cu o societate bine pusă la punct. Oricum, va avea nevoie de un administrator al activităţii de transport public, care va fi înfiinţat dacă va avea noroc şi îi va fi acceptat la finanţare planul de mobilitate urbană, care prevede achiziţia de autobuze electrice. Elena Lasconi este „bântuită” de gândul de a scăpa călătorii de rablele care asigură, în prezent, transportul public pe teritoriul Câmpulungului. În plus, rupând relaţia contractuală cu un privat, Primăria ar avea controlul veniturilor obţinute din acest serviciu prestat într-o manieră departe de a mulţumi. Pe foştii aleşi i-a mulţumit că partenerul le achita redevenţa, însă nu i-a interesat niciodată condiţiile oferite pasagerilor. Permanent, au ridicat din umeri şi au pretextat că, dacă rup contractul cu afaceristul în domeniul maxi-taxi, lasă câmpulungenii fără mijloc de deplasare în comun.
Autobuzele electrice nu sunt o investiţie posibilă mâine, poate, nici în acest mandat, întrucât achiziţia lor şi realizarea traseelor nu se pot realiza fără fonduri europene. Dar SRL-ul este util şi raportat la serviciile actuale oferite de ADP. Serele, de pildă, „înghit” bani cu nemiluita, dar nu pot recupera din pierderi comercializând plantele cultivate. „Noi putem pune acolo flori, pe care să le vindem. Le-am spus că trebuie să scăpăm de panseluţe şi de florile care nu sunt perene. Mă interesează să facem spaţiile verzi ca la carte. Toate să aibă sistem de sprinklere, pentru irigarea lor, şi să plantăm flori care să se potrivească imaginii unui oraş de munte: arbuşti, tufe, flori, astfel încât să ai toate anotimpurile acoperite, inclusiv iarna. De ce atâta muncă în zadar? Ei (n.r. muncitorii de la ADP) numai ar îngriji puţin gazonul. Ce modă este asta cu sămânţă de gazon? Este adevărat că este cea mai ieftină. Trebuie să avem covor, care trebuie întreţinut.”, şi-a propus Lasconi reformarea ADP-ului, pe care primarii trecuţi l-au lăsat să meargă şi aşa.
Cinci motocoase ale ADP-ului trebuie să facă faţă într-un oraş năpădit de bălării
Ideea cu o societate proprie a început s-o frământe în momentul în care a aflat cât o costă să angajeze un lot consistent de cosaşi – pe care Liviu Ţâroiu îi aducea de prin Olt, pe motiv că zona noastră duce lipsă de meseriaşi -, ca să scape oraşul de bălării cap-coadă. Ce-i drept, la cum au arătat lunile mai şi iunie, erau bani daţi aproape de pomană, căci buruienile au năpădit rapid zonele defrişate. La halul în care plouă, de două luni încoace, este imposibil să faci faţă vegetaţiei sălbatice cu cinci motocoase, la cât se limitează dotarea ADP-ului.
„Mă nemulţumeşte treaba cu bălăriile, cu mizeria din oraş. Am întrebat cât ne costă să luăm 100 de cosaşi, ca să facă o dată tot oraşul! Este adevărat că şi oamenii sunt atât de delăsători. Se culcă pe o ureche că Primăria, primarul şi ADP trebuie să le facă curat în faţa blocului şi a casei. Nu! Tu, cetăţean şi asociaţie, trebuie să-ţi asiguri curăţenia. Dacă nu, vei primi o hârtie de la Primărie că vei fi amendat. M-am săturat să văd bălăriile! Ne mănâncă şerpii! Numai că este foarte scump, ne costă 35.000 de lei ca să facă 10.000 de metri pătraţi. Avem cinci motocoase în dotarea Primăriei.”, ne-a povestit aceasta. Când a aflat cu ce arme luptă muncitorii Primăriei împotriva hăţişurilor întreţinute de ploile zilnice, Lasconi i-a smotocit pe cei de la ADP că n-au prevăzut bani în buget ca să se cumpere 20 de motocoase. Motivul primit a fost că n-are cine să le manevreze.
Doar Administraţia Cimitirului are încasări prin tarifele percepute cetăţenilor
Compartimentul din cadrul ADP-ului care are încasări pe seama tarifelor plătite de cetăţeni este Administrarea Cimitirului „Flămânda”. În 2020, această structură a Consiliului Local a produs venituri în sumă de 195.280 lei, din următoarele lucrări şi servicii:
-concesionarea locurilor de înhumare pe termen de 25 de ani: 255 locuri; 350 lei/loc; total 89.250 lei;
-concesionarea locurilor de înhumare pe termen de 7 ani: 37 locuri; 150 lei/loc; total 5.550 lei;
-încasarea taxei anuale pentru întreţinerea cimitirului: 2.264 plătitori; 30 lei/concesionar; total 67.920 lei;
-săpatul gropilor: 77 gropi; 280 lei/groapa; total 21.560 lei;
-demontarea şi remontarea plăcilor criptelor: 93 plăci; 100 lei/placă; total 9.300 lei;
-închirierea capelei pentru 24 de ore: 14 închirieri; 50 lei/zi; total 700 lei;
-tariful de amenajare a mormintelor: 50 plătitori; 20 lei/loc; total 1.000 lei.
Magda BĂNCESCU
Articolul precedent
Articolul următor