19/04/2025

Consiliul Judeţean Argeş, implicat în peste 100 de procese

Anul trecut, Unitatea Administrativ Teritorială a judeţului Argeş, preşedintele Consiliului Judeţean şi/sau CJ Argeş s-au aflat pe rolul instanţelor de judecată în 114 de cauze, scrie ziarulargesul.ro. Se află în curs de soluţionare următoarele dosare: 18 cauze în materie de contencios administrativ (anulare de acte emise de autorităţi publice); 19 cauze în materie de drept civil, unele vizând pretenţii/despăgubiri, fond funciar, servitute, altele – fond funciar, suspendarea executării silite, contestaţie la executare silită, contestaţie la titlu executoriu, ordonanţă de plată, validare poprire, litigii între profesionişti, dar şi: o cauză pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de drept penal, pentru infracţiuni de corupţie; două cauze pe rolul Tribunalului Specializat în materie de drept comercial, ce au ca obiect procedura insolvenţei; cinci cauze în materie de dreptul muncii (drepturi salariale). Numărul litigiilor aflate în curs de soluţionare: 45; litigii pierdute definitiv: 24; litigii câştigate definitiv: 45.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!