20.1 C
Campulung Muscel
23/04/2025

Câţiva dintre foştii paznici ai Poliţiei Locale au atacat la Tribunal decizia de concediere

Încurajaţi de victoria obţinută, la prima instanţă, de fostul primar al Câmpulungului, care a contestat organigrama celei care i-a „suflat” funcţia, o parte dintre paznicii Poliţiei Locale, rămaşi fără serviciu, au dat în judecată angajatorul. Pe 21 aprilie 2021, Tribunalul Argeş i-a dat dreptate lui Liviu Ţâroiu, „retrogradat” de votul din 27 septembrie 2020 la statutul de consilier local, care a atras de partea sa, în demersul în instanţă, alţi doi colegi, Mirabela Manea şi Ciprian Neculăescu. Cei trei aleşi PSD au atacat parţial organigrama şi statul de funcţii aprobate în luna ianuarie, interesul lor fiind menţinerea „vechii” Poliţii Locale, cu structura şi numărul de posturi cu care funcţionează de la înfiinţare, în urmă cu mai bine de un deceniu. Noua conducere a Executivului a reuşit, prin votul majorităţii politice din Consiliul Local, o reducere a numărului angajaţilor Poliţiei Locale, de la 37 la 28, prin restructurarea pazei. Deocamdată, cinci dintre cei 13 paznici de ale căror servicii n-a mai fost nevoie după reorganizarea votată la începutul anului au atacat la Tribunal deciziile de concediere. 

Stimulaţi de succesul lui Ţâroiu, cinci dintre cei 13 agenţi de pază daţi afară au apelat la Tribunal            

23 aprilie 2021 este data înregistrării celor cinci cereri la Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Argeş, cereri aparţinând foştilor agenţi de pază ai Poliţiei Locale. Acţiunea declanşată de aceştia s-a produs la două zile distanţă de succesul înregistrat de consilierii Ţâroiu, Manea şi Neculăescu la judecata pe fond. Pe 21 aprilie 2021, magistratul le-a dat câştig de cauză reclamanţilor, anulând două hotărâri ale Consiliului Local din acest an. Anulată total a fost Hotărârea nr.31 din 25 februarie 2021, prin care Consiliul Local a respins plângerea prealabilă a celor trei, care, înainte de a se adresa instanţei, le-au cerut colegilor să revoce norma privitoare la reorganizarea Poliţiei Locale. Iar parţial a fost anulată însăşi hotărârea de la care a pornit procesul, H.C.L. nr.16 din 28 ianuarie 2021, prin care s-au stabilit organigrama şi statul de funcţii ale Primăriei Câmpulung, pentru anul în curs. Anularea, în cazul celor două documente, a privit numai partea referitoare la Poliţia Locală, celelalte concedieri şi modificări produse la nivelul grilei de salariaţi din subordinea primarului rămânând valabile. 

În afara hotărârii desfiinţate, având ca obiect respingerea plângerii prealabile a consilierilor PSD, şi a hotărârii anulate în parte, reclamanţii au obţinut de la instanţă şi o suspendare a aplicării măsurilor de reorganizare a Poliţiei Locale. Suspendare care operează numai până la soluţionarea litigiului la Curtea de Apel, căreia i se va adresa Executivul, perdant în această cauză. Favorizat de efectele suspendării este Dragoş Nicolae, căruia i se pregătise mutarea la Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice, unde urma să primească ordine de la un viitor director executiv al Poliţiei Locale. 

În schimb, pentru cei 13 paznici, suspendarea aplicării măsurilor de restructurare este tardivă, întrucât trierea lor s-a produs cu o lună înainte. O parte dintre cei respinşi la concursul intern, organizat pentru „cernerea” celor 18, dintre care Primăria voia să păstreze doar cinci, îşi caută dreptatea la Tribunal. Cei care au deschis procese, la două zile după victoria lui Ţâroiu împotriva organigramei, sunt: Alin Marius Boarţă, Marian Rizoiu, Laszlo Beck Ursea, Cătălin Vasile Neacşu şi Cosmin Ştefan Stroescu. Toţi au decizii de concediere din 25 martie 2021. 

Fiind vorba despre o cauză proaspăt înregistrată, nu s-a fixat, deocamdată, primul termen de judecată. La finalul concursului încheiat pe 22 martie 2021, şi-au păstrat slujbele de agenţi de pază: Mihai Cristian Achim, Alin Constantin Guţă, Adrian Ion Liţă, Laurenţiu Virgil Stăvaru şi Petrilena Voica. Primăria a renunţat la serviciile următorilor: Alin Marius Boarţă, Laszlo Beck Ursea, Adrian Rareş Puiu, Cosmin Rândunel Colţ, Dan Dumitru Coman, Petrişor Florescu, Ion Ilincescu, Petruţ Jinga, Cristinel Gheorghe Muşat, Cătălin Vasile Neacşu, Gheorghe Pârvu, Marian Rizoiu şi Cosmin Ştefan Stroescu. Dintre aceştia, Beck Ursea şi Muşat au dus toate cele trei probe până la capăt, fiind, într-un final, respinşi.                             

Până se pronunţă şi Curtea de Apel, Poliţia Locală rămâne pe stil „vechi”. Dar fără paznicii concediaţi   

După eliminarea celor 13 posturi din schema Poliţiei Locale, ar fi trebuit ca acest serviciu al Consiliului Local să rămână cu 24 de posturi. Organigrama stabilită în ianuarie cuprinde 28 şi asta pentru că s-au votat înfiinţarea a două posturi noi şi mutarea din Primărie la Poliţia Locală a inspectorilor de la autorizaţii, Carmen Bădulici şi Liviu Popescu.           

Alte schimbări oprite prin hotărârea judecătorească obţinută de Ţâroiu şi „junimea” PSD-istă: 1.Poliţia Locală nu se transformă din serviciu în direcţie şi, pe cale de consecinţă, nu va avea un director executiv. 2.Nu se modifică structura serviciului. Viorela Bâlă, Emanuela Georgeta Bratu şi Auraş Ghiţă rămân la compartimentele în cadrul cărora activează în prezent: Compartimentul în domeniul Protecţiei Mediului, Compartimentul în domeniul Activităţilor Comerciale şi Compartimentul Disciplinei în Construcţii şi Afişaj Stradal. În afara acestora, structura „veche”, care rămâne actuală, până la finalizarea procesului, mai cuprinde: Compartimentul în domeniul Evidenţei Persoanelor, Compartimentul Circulaţie pe Drumurile Publice, cu 12 angajaţi, Compartimentul Ordine, Linişte Publică şi Paza Bunurilor, cu 20 de angajaţi.   

Schema „atacată” şi suspendată arată astfel: •Director executiv;  •Serviciul Circulaţia pe Drumuri Publice: şef serviciu + 7 poliţişti locali;  •Compartiment Ordine Publică: 4 poliţişti locali;  •Compartiment Monitorizare a Domeniului Public şi Privat: 5 poliţişti locali;  •Dispecerat şi Supraveghere Video: 5 agenţi de pază;  •Autorizări şi Control Comercial: 3 poliţişti locali + 2 inspectori. 

În ipoteza în care reclamanţii, aleşi PSD, câştigă şi la Curtea de Apel, Primăria va fi obligată să le plătească salariile paznicilor trimişi acasă şi să-i reangajeze. Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!