Consilierul local Iulian Zanvetor nu-şi uită înaintaşii şi realizările lor la Câmpulung
În prima jumătate a secolului trecut, România a fost un punct de atracţie pe harta Europei pentru foarte mulţi italieni (acum e invers). Fenomenele migratoare din peninsulă către România au fost etapizate, ultimul flux de migranţi ajungând în ţara noastră în primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, când mii de persoane au plecat din Italia din cauza lui Mussolini. În anul 1935, de exemplu, în România erau înregistraţi aproximativ 60.000 de cetăţeni italieni.
Şi în municipiul Câmpulung s-a închegat atunci o comunitate de italieni (în prezent, aceasta numără peste 1.000 de persoane), iar printre membrii marcanţi ai acesteia s-a numărat constructorul Gildo de Nicolo (1894-1945), care şi-a pus amprenta asupra multor clădiri emblematice ale oraşului. De acest lucru ne-a reamintit recent proaspătul consilier local Iulian Zanvetor, într-o postare pe pe grupul de Facebook Musceleni din Toată Lumea: „Cu ocazia Paştelui Catolic, amintesc că în Cimitirul „Flămânda”, se află şi mormântul „făuritorului” oraşului nostru modern, constructorul De Nicolo. Puţini cunosc faptul că majoritatea clădirilor „istorice” care conferă o alură aparte Câmpulungului sunt opera antreprenorului Gildo De Nicolo şi a altor câtorva zeci de italieni care au activat în zona noastră în prima parte a secolului trecut şi fără de care nu ar fi fost posibile următoarele construcţii: Colegiul “Dinicu Golescu”, Colegiul Pedagogic “Carol I”, Biserica “Flămânda”, Gara Câmpulung, calea ferată Câmpulung-Goleşti, Hotelul Regal, Gardul (cel din faţă, din piatră de Albeşti) Grădinii Publice „Merci”, Casa de Cultură “Tudor Muşatescu”, Muzeul Municipal, Primăria Câmpulung, Tribunalul Câmpulung, Şcoala “Oprea Iorgulescu”, Casa Armatei, Mausoleul de la Mateiaş (turnul) şi toate vilele (cele adevărate, cu stil, nu căsoaiele cu 4 pereţi apărute ca ciupercile după ploaie, în special după dispariţia ARO…) existente în oraş ( Vila Paul, clădirile Spitalului TBC, fosta Casă a Pionierilor şi alte câteva zeci…). Dacă majoritatea nu am fost contemporani cu el, să-l cunoaştem măcar din amintirile de unde se odihneşte acum…”. Narcis MANOLE