12 C
Campulung Muscel
16/03/2025

A început reabilitarea Bulevardului I.C. Brătianu din Piteşti

Primăria Piteşti a demarat luni, 5 aprilie, lucrările în cadrul contractului „Reabilitare Bulevard IC Brătianu – strada Maior Gh. Şonţu, între străzile Maternităţii şi Târgul din Vale”, prima acţiune în acest sens fiind cea de frezare şi, implicit, de asfaltare a carosabilului, care se va face pe tronsoane. Lucrările de frezare, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Târgul din Vale şi pasajul Magnolia, au început chiar de luni seara, de la ora 22.00, programul de noapte fiind determinat de traficul foarte aglomerat pe această arteră de circulaţie în timpul zilei, în baza avizului emis de către Poliţia Rutieră. Întreaga suprafaţă a părţii carosabile se va freza pe o adâncime cuprinsă între 3 şi 6 cm (grosime medie de 5 cm). Frezarea va ţine cont de viitoarele cote ale străzii, astfel încât apele pluviale să fie orientate către sistemele de colectare şi evacuare (guri de scurgere), racordate la canalizarea pluvială din zonă. Principalele lucrări care se vor executa în cadrul acestui contract sunt: lucrări pe zona părţii carosabile existente (frezare şi asfaltare); refacerea structurii rutiere degradate; refacere trotuare şi alei pietonale; amenajare corespunzătoare a intersecţiilor cu alte drumuri laterale.

Operatorul economic care execută lucrările de reabilitare este Comesad Drumuri SRL, contractul având o valoare de 2.954.435,31 lei, cu termen de finalizare a lucrărilor în 1 iunie 2021. „Ne cerem scuze pentru disconfortul produs de execuţia lucrărilor anunţate şi rugăm participanţii la trafic să circule cu atenţie în zonă, pe parcursul derulării acţiunii de reabilitare a bulevardului, pentru evitarea oricărui incident.”, transmit reprezentanţii Primăriei Piteşti.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!