-3.4 C
Campulung Muscel
16/01/2025

Restricţii la Bălileşti şi Poienarii de Muscel

În şedinţa de azi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre prin care se introduc restricţii în şase localităţi din judeţ, unde incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori.

 

Este vorba despre Bălileşti, Bogaţi, Costeşti, Ştefăneşti, Poienarii de Muscel şi Valea Iaşului, unde este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.

 

Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în intervalul orar 6.00 – 22.00, doar pentru persoanele cazate în aceste unităţi. Măsurile se aplică şi agenţilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. La fel, în aceleaşi localităţi este interzisă activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, dar şi în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte. Pentru operatorii economici a căror activitate a fost restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în interiorul clădirilor. Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 aprilie ora zero, pentru o perioadă de 14 zile.

 

CJSU a decis că prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum doi metri între mese şi participarea a maximum şase persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. De asemenea, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective aparţinând operatorilor economici amintiţi cu condiţia limitării la cel mult trei cumpărători aflaţi simultan în incinta spaţiului respectiv şi cu asigurarea obligatorie a unei distanţe minime de doi metri între persoanele aflate în zona casei de marcat.

 

Tot astăzi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a decis suplimentarea numărului de paturi pentru tratarea pacienţilor COVID pozitiv în unităţile spitaliceşti din judeţ, astfel:

 

-20 paturi la Spitalul Municipal Câmpulung;

 

-22 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung;

 

-27 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Andrei” Valea Iaşului;

-19 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!