13 C
Campulung Muscel
04/10/2024

Proca, de la Berevoeşti, rămâne cu condamnarea Judecătoriei după ce a renunţat la contestarea ei

La mijlocul lunii ianuarie, Bogdan Florin Proca, primarul de la Berevoeşti a fost condamnat cu suspendare pentru conflict de interese. Edilul a contestat decizia instanţie de la Câmpulung, dar, până să ajungă să fie dezbătut, şi-a retras apelul. Astfel, a rămas definitivă hotărârea Judecătoriei Câmpulung. S-a ales cu o condamnare cu suspendare şi interzicerea mai multor drepturi electorale, dar asta dacă i se revocă amânarea aplicării pedepsei.

Primarul a contestat competenţa materială a Parchetului de pe lângă curtea de Apel Piteşti

Bogdan Florin Proca a fost trimis în judecată în toamna lui 2018, sesizarea Judecătoriei Câmpulung venind din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de conflict de interese, faptă ce a fost comisă atât de actualul primar, cât şi de tatăl său, Gigi Fănel Proca, fost edil al Berevoeştiului.

Infracţiunea a constat în faptul că în urma unor decizii luate în exercitarea atribuţiilor de serviciu-angajarea în calitatea de consilier personal al primarului, pe durata mandatului acestuia, a unei rude de gradul întâi, s-a obţinut un folos patrimonial pentru aceasta. 

Adică, Gigi Fănel Proca, în calitate de primar al comunei Berevoeşti în perioada 2008-2012, în cursul lunii februarie 2012, fiind investit cu o cerere de angajare, în cadrul Primăriei, a fiului său, Bogdan Florin Proca, în loc să se abţină de la rezolvarea cererii, întrucât se afla într-o vădită stare de conflict de interese, a dispus angajarea acestuia, rudă de gradul întâi, în funcţia de consilier personal, pe durata mandatului său de primar. Dispoziţia care a fost înregistrată la Primăria Berevoeşti a avut nr. 163, din data de 24 februarie 2012, edilul încheind cu fiul un contract individual de muncă, obţinându-se în acest fel un folos patrimonial de natură economică, constând într-un salariu de bază lunar de 950 lei, plus sporuri de 10%, pentru perioada martie 2012-iulie 2012, valoarea consemnată de organele de urmărire penală ridicându-se la 4.892 lei.

În vara lui 2012, situaţia s-a inversat. Bogdan Florin Proca, devenind primar în luna iunie 2012 şi succedându-l la funcţie pe tatăl său, Gigi Fănel Proca, prima dispoziţie pe care a emis-o în această calitate a fost, pe de o parte, să înceteze propriul contract individual de muncă din funcţia de consilier personal al tatălui său, iar pe de altă parte, să-l angajeze pe acesta drept consilierul său personal, pe durata mandatului (4 iulie 2012 – 4 iulie 2016). Proca junior a semnat cu tatăl său un contract de muncă, înregistrat la Primăria Berevoeşti pe 6 iulie 2012, acesta din urmă urmând să primească un salariu de bază lunar de 1.166 lei. În acest caz, prejudiciul înregistrat, pentru perioada iulie 2012 – martie 2013 a fost de 9.484 lei.

Procesul primarului în funcţie a debutat cu invocarea acestuia asupra necompetenţei materiale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în efectuarea urmăririi penale pentru conflict de interese, pentru care a fost trimis Bogdan Florin Proca în judecată, ceea ce ar fi dus la nulitatea absolută a tuturor actelor puse de procuror la dosarul penal. Bogdan Florin Proca a considerat că de urmărirea sa penală era competent să se ocupe Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, din moment ce instanţa din municipiu avea şi are competenţa de a judeca în primă instanţă infracţiunea de conflict de interese. Solicitarea i-a fost respinsă pe motivă că nulitatea absolută ar fi intervenit doar în cazul în care urmărirea penală ar fi fost efectuată de un organ inferior celui competent, ori, în cazul lui, s-a făcut de un procuror ierarhic superior celui competent material.

Pedeapsa accesorie de interzicere a unor drepturi electorale i se aplică doar dacă se dispune executarea pedepsei în condiţii de detenţie

Aşadar, Bogdan Florin Proca a fost condamnat la un an de închisoare, cu dispunerea amânării aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, d el data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În aceşti doi ani, Judecătoria Câmpulung a stabilit mai multe măsuri pe care să le respecte edilul.

Ca pedeapsă complementară, lui Proca junior i-au fost interzise drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de trei ani, care intervine doar dacă i se revocă amânarea aplicării pedepsei cu consecinţa executării în condiţii de detenţie, în care se va aplica şi pedeapsa accesorie.

Instanţa a consemnat că Bogdan Florin Proca a achitat, pe 18 octombrie 2018, suma de 9.500 de lei Primăriei Berevoeşti, contravaloarea salariului încasat de tatăl său, Gigi Fănel, în intervalul iulie 2012-martie 2013, rămânând de virat restul, de 5.371 lei, contribuţiile de asigurări sociale şi impozitul pe salariu achitat către bugetul de stat.

Primarul Proca trebuie să suporte şi cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară şi la judecata în primă instanţă, de 3.000 lei.

Aşa cum v-am spus, hotărârea din 14 ianuarie 2021 a Judecătoriei Câmpulung a fost contestată de Bogdan Florin Proca, apelul fiind înregistrat la Curtea de Apel Piteşti. Contestaţia nu s-a mai judecat pentru că primarul a renunţat şi şi-a retras apelul, fiind pus să plătească 150 lei, cheltuielile judiciare către stat. Astfel, a rămas definitiv ce a stabilit instanţa de la Câmpulung. 

Primar al Berevoeştiului timp de două mandate, între 2004 şi 2012, Gigi Fănel Proca a fost şi el cercetat penal şi trimis în judecată pentru aceeaşi infracţiune ca a fiului, de conflict de interese, dar a scăpat de condamnare după ce a intervenit prescrierea răspunderii penale. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!