26/04/2025

Trei cabinete noi de vaccinare cu Moderna, în Argeş

De miercuri, 10 martie, 73 de cabinete noi au devenit operaţionale pentru programarea în vederea imunizării cu vaccinul produs de compania Moderna. Procesul de vaccinare va începe din 15 martie, iar capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi. În aceste cabinete se pot vaccina zilnic peste 4.300 de persoane. Trei dintre noile cabinete sunt în Argeş, la Baza Sportivă Bradu: la Sala de sport a Campusului Şcolar 2 Ştefăneşti; şi la Spitalul Costeşti.

Programul se adresează persoanelor vulnerabile, care fac parte din etapa a doua; cei cu vârste de peste 65 de ani; cu boli cronice, cu vârsta minimă de 18 ani; cei cu handicap, însoţitorii lor şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu ei. Programarea se poate face individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie şi prin call-center sau la numărul de telefon 021.41.44.425. Subprefectul Emanuel Soare a transmis că în perioada următoare se vor deschide şi alte centre de vaccinare în judeţ.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!