În luna ianuarie a acestui an, la nivel local, prin efortul administraţiei publice locale din Mioveni şi în colaborare cu Spitalul Orăşenesc Mioveni a fost înfiinţat, dotat şi pus în funcţiune un Centru de Vaccinare împotriva COVID-19, la Racoviţa. În ultimele 30 de zile de activitate continuă, respectiv perioada 18 ianuarie – 18 februarie 2021, la Centrul de Vaccinare din Mioveni au fost imunizate 1.848 de persoane (Pfizer – 1.530, Moderna – 160, AstraZeneca – 158), programate în Faza 2 de vaccinare. În această fază, prioritate au persoanele de peste 65 de ani şi adulţii cu boli cronice, care s-au programat, conform metodologiei.