3.5 C
Campulung Muscel
25/01/2025

Primăria a pregătit un proiect cu fonduri UE, de peste 6,6 milioane lei, pentru tablete şi alte dispozitive necesare şcolii on-line

La şedinţa de aseară, aleşilor municipali li s-a cerut să fie de acord cu depunerea proiectului intitulat „Dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Câmpulung cu echipamente IT, în vederea sprijinirii procesului de învăţare on-line”. Primăria Câmpulung aspiră la o finanţare europeană obţinută prin Programul Operaţional Competitivitate, destinată Învăţământului câmpulungean. Valoarea totală estimată a proiectului se cifrează la 6.613.624,26 lei, din care: 6.475.520,78 lei, finanţare nerambursabilă acordată de P.O.C. şi bugetul de stat, în procent de 98% din valoarea cheltuielilor eligibile; 132.153,48 lei, contribuţia bugetului local, de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile; 5.950 lei, cheltuieli neeligibile (audit financiar). 

Autorităţile au pregătit un proiect unitar pentru nevoile tuturor şcolilor 

Autorităţile au pregătit această iniţiativă ca „urmare a deschiderii apelului de proiecte pentru acordarea de finanţare nerambursabilă, în vederea creşterii capacităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, pentru gestionarea situaţiei cauzate de riscul de infecţie cu virusul SARS-Cov-2.” Potrivit referatului care susţine hotărârea de Consiliu, „una dintre măsurile adoptate prin Ordonanţa de Urgenţă nr.144 din 24 august 2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţii de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020-2021, în contextul riscului de infecţie cu coronavirus, se referă la asigurarea accesului elevilor la procesul de învăţare în mediul on-line. Măsura are în vedere dotarea elevilor cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informaţiei de tipul tabletelor şcolare, precum şi a altor echipamente/dispozitive electronice, astfel încât orele de pregătire din timpul activităţilor didactice să se poată desfăşura on-line, pentru a evita contactul direct al elevilor cu profesorii şi cu ceilalţi elevi (…).”

Programul de finanţare priveşte învăţământul primar (clasa pregătitoare şi clasele I-IV), învăţământul secundar inferior sau gimnazial (clasele V-VIII) şi învăţământul secundar superior, care poate fi: liceal (clasele IX – XII/XIII) şi profesional, cu durata de minimum 3 ani. Finanţarea UE poate fi accesată de unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu condiţia de a avea personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziţie publică, şi autorităţile publice locale, pentru şcolile de pe teritoriul localităţii.

Ce vrea să cumpere Primăria pentru şcoli cu banii UE 

Pentru ce solicită Primăria Câmpulung bani de la Uniunea Europeană? În principal, pentru tablete, dar şi alte dispozitive electronice necesare predării on-line. Proiectul despre care relatăm are o durată de implementare de nouă luni, respectiv până la data de 31 decembrie 2021. Hotărârea trebuia aprobată de Consiliul Local la şedinţa din 28 ianuarie, întrucât termenul de depunere a cererii de finanţare este 1 februarie 2021. 

Iată care sunt propunerile administraţiei locale în materie de achiziţii: 

=Achiziţionarea de hardware TIC, respectiv tablete pentru uz şcolar, cu acces la internet: 3.310.977,79 lei 

-2.741 de tablete de uz şcolar (1.015,08 lei bucata): 2.782.334,28 lei; 

 

=Achiziţionarea de hardware TIC, respectiv echipamente/dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul on-line: 3.269.367,54 lei 

-232 laptop-uri (3.045,25 lei bucata): 706.498,49 lei;  

-163 camere web pentru conferinţă (2.030,17 lei bucata): 330.917,71 lei; 

-126 proiectoare (2.030,17 lei bucata): 255.801,42 lei;

-57 ecrane de proiecţie trepied (406,03 lei bucata): 23.143,71 lei;

-113 table interactive (8.120,67 lei bucata): 917.635,71 lei; 

-272 tablete grafice (812,07 lei bucata): 220.883,04 lei;

-2.741 sisteme management dispozitive MDM (97,45 lei bucata): 267.110,45 lei; 

-15 routher wireless (609,05 lei bucata): 9.135,75 lei; 

-20 ecrane de proiecţie perete (812,07 lei bucata): 16.241,40 lei. 

La acestea se adaugă cheltuielile de informare şi publicitate în sumă de 27.329,52 lei. M.B.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!