19.1 C
Campulung Muscel
19/06/2024

FC Argeş, remiză albă, acasă, cu liderul campionatului

FC Argeş continuă să rămână neînvinsă în returul actualei ediţii de campionat, reuşind în ultima etapă să încurce liderul FCSB, care n-a reuşit să plece decât cu un punct de pe stadionul din Trivale, scorul final al întâlnirii fiind 0-0.

Meciul dintre cele două echipe s-a disputat pe un teren greu, afectat de ninsoarea abundentă căzută înainte de fluierul de start al centralului Iulian Dima. Debutul partidei aparţine oaspeţilor, care au început în forţă, încercând să marcheze cât mai repede, conştienţi fiind că gazonul la va pune mari probleme până la final. În primele minute, Coman şi Olaru şi-au trecut în cont două mari ocazii de gol, făcându-l remarcat pe portarul Alexandru Greab, care a avut o evoluţie foarte bună pe tot parcursul meciului. În minutul 9 FCSB trece din nou pe lângă deschiderea scorului, însă, de această dată bara l-a salvat pe portarul gazdelor, la şutul lui Denis Man, după o acţiune individuală. Până la pauză nu au mai fost ocazii de gol notabile, jocul fiind unul de uzură din partea ambelor formaţii, pe o suprafaţă de joc din ce în ce mai grea. Debutul reprizei secunde este caracterizat printr-un joc de tatonare, cu multe greşeli individuale. În minutul 63, Florinel Coman a executat foarte bine o lovitură liberă de la 20 de metri, dar balonul a întâlnit din nou bara. Câteva minute mai târziu, argeşenii au avut şi ei şansa de a marca, însă portarul Andrei Vlad a reuşit să respingă lovitura de cap a lui Mediop. Până la sfârşitul celor 90 de minute nu s-a mai întâmplat nimic deosebit, FC Argeş reuşind să scoată un egal mare în faţa liderului. În urma acestui rezultat, echipa pregătită de Mihai Ianovschi şi Andrei Prepeliţă a acumulat 19 puncte şi se menţine pe poziţia a 12-a a clasamentului. Următorul meci al alb-violeţilor s-a disputat aseară, de la ora 20.00, în deplasare, cu Universitatea Craiova, echipă care a remizat marţi, scor 1-1, pe terenul formaţiei FC Voluntari.

Caseta tehnică:

-FC Argeş: Greab – Tofan, Maric, Deslandes, Muşat – Meza Colli, Şerban – Drăghici, Palic (min.89 Maes), Dumitru (min. 89 Grecu) – Ndiaye Mediop(min. 55 Malele). Rezerve neutilizate: Micle, Turda, Honciu, Barbu, Şerbănică, Năstăsie. Antrenori: Andrei Prepeliţă şi Mihai Ianovschi;

-FCSB: Vlad – Ovidiu Popescu (min. 46 Creţu), I. Cristea, Miron, Radunovic – Olaru (min. 80 Vînă), Şut (min. 46 Perianu), Tănase (min. 46 Oaidă) – Man, Coman (min. 83 Buziuc), Octavian Popescu. Rezerve neutilizate: Straton, Simion, Soiledis, Fulga. Antrenor: Anton Petrea.

Cartonaşe galbene: Tofan ’84 / Şut ’23, Perianu ’66.

Arbitri: Iulian Dima – Bogdan Gheorghe, Marius Marchidanu – Bogdan Dumitrache.

Observatori: Ioan Mironaş (LPF), Marian Salomir (CCA). Narcis MANOLE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!