Cineva „s-a jucat” cu focul, joi seara, în satul Văcarea, comuna Mihăeşti, şi a incendiat o claie de fân din gospodăria unui localnic. Din fericire, focul nu s-a extins la imobilele din jur fiind izolat şi lichidat de pompieri.
Vâlvătaia a fost zărită de câţiva localnici, în jurul orei 20.30. Oamenii au sunat imediat la 112, iar la locul dezastrului a sosit în scurt timp un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung. Lupta cu flăcările a durat mai bine de o jumătate de oră, însă, din păcate, din claie nu a mai rămas nimic, focul mistuind aproximativ 1.500 de kg de fân. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii incendiului. Cauza probabilă avansată de pompieri: folosirea intenţionată a unei surse de aprindere pentru generarea incendiului. Cu alte cuvinte, focul a fost pus de o persoană rău intenţionată. Alex Barbu