02/07/2026

Potrivit consilierului primarului Lasconi pe probleme de sănătate, Andrei Aron, de mâine va fi reluată testarea la cerere pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2

Veşti bune de la Spitalul Municipal Câmpulung. Suspendată temporar, săptămâna trecută, testarea la cerere pentru depistarea la timp a infecţiei cu SARS-CoV-2 sau a gradului de imunizare, prin anticorpi, va fi reluată de mâine, în condiţiile în care la unitatea medicală au ajuns testele de la Unifarm. Informaţia a fost confirmată de medicul Andrei Aron, consilier pe probleme de sănătate al primarului Elena Lasconi.

♦Sincope în funcţionarea laboratorului de testare rapidă

Laborator de testare rapidă Covid-19,  cu ajutorul aparatului Real Time-PCR, amenajat într-un spaţiu pus la dispoziţie de Primăria Câmpulung, pe Calea Braşovului, la Centrul de Afaceri de lângă Colegiul Tehnic, a fost dat în folosinţă în luna iunie, însă acesta a funcţionat cu sincope din cauza problemelor care au apărut periodic în aprovizionarea de la producător cu kituri de extracţie. „Apropo de testare, îmi pare rău, trebuie să spun şi lucrul acesta, suntem într-un impas cu laboratorul PCR, nu este vina noastră. Aparatul pe care noi l-am achiziţionat prin UNIFARM primeşte consumabile doar prin UNIFARM. Din păcate, există un gol în aprovizionare, nu numai pentru noi, ci pentru toate laboratoarele care au un astfel de aparat, în sensul că pentru kit-urile de extracţie producătorul, ne-a confirmat că nu are cu ce să ne ajute, nu a mai produs aceste kit-uri şi atunci noi am rămas practic cu foarte puţine. Nici nu ştiu dacă o să reuşim să trecem până miercuri (nr. 18 noiembrie), când avem promisiunea că vom fi reaprovizionaţi. Pentru noi nu ar fi aşa o problemă, pentru că, prin intermediul DSP-ului, celelalte două laboratoare din judeţ, de la Mioveni şi de la Spitalul Judeţean, ne pot ajuta cu teste pentru bolnavii internaţi, însă, din păcate, a trebuit să suspendăm activitatea de testare la cerere.”, a declarat directorul Spitalului Municipal Câmpulung, dr. Mădălin Iordache, în cadrul emisiunii „Cu cărţile pe faţă”, difuzată de Muscel TV.

♦S-a ajuns şi la 150 de teste pe zi

Iniţial, capacitatea de testare a noului laborator era de aproximativ 50 de probe pe zi, însă, acum s-a ajuns şi la 150. Testele pentru determinarea infecţiei cu coronavirus sunt efectuate pentru pacienţii care se încadrează în criteriile de testare, cu definiţia de caz actualizată, precum şi pentru personalul medical. „De când am preluat administraţia spitalului, chiar la prima şedinţă, i-am rugat pe cei de acolo, vorbind cu colegele noastre de la laboratorul PCR, că am putea testa mai mult. În principiu, dacă noi testam între 40-50 de probe pe zi acum, am ajuns şi la 150 de teste, mai ales că lunea şi miercurea făcusem un contract cu DSP-ul şi primeam câte 100 de teste recoltate de alţi colegi din judeţ.”, a mai spus managerul Mădălin Iordache.

Din fericire, deficienţa s-a remediat la începutul săptămânii. Astăzi, consilierul pe probleme de sănătate al primarului Elena Lasconi, medicul Andrei Aron a transmis că de mâine, 24 noiembrie, se reia testarea la cerere, după ce UNIFARM a livrat kit-urile solicitate.

Dincolo de problemele legate de laboratorul PCR subliniem şi faptul că la Câmpulung nu există un call center pentru informarea rudelor despre persoanele internate. „Nu există, noi nu avem personal nici pentru a îngriji bolnavii! Sunt foarte mulţi angajaţi bolnavi de COVID-19, iar pentru Policlinică am apelat la asistente de la cabinetele şcolare. Li se răspunde la telefonul secţiilor în limita timpului disponibil.”, informează managerul Spitalului Municipal. Alex Barbu

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!