
Din cauza temperaturilor scăzute, corturile instalate, la începutul verii, în spitalele COVID din judeţul Argeş, pentru triajul pacienţilor, nu mai sunt utile, aşa că, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, s-a decis, în şedinţa extraordinară din 21 octombrie, înlocuirea acestora cu containere modulare, încălzite, care oferă pacienţilor condiţii decente. Instituţia Prefectului şi Structura Teritorială pentru Probleme Speciale au făcut iniţial demersurile necesare, conform legii, către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, pentru obţinerea a 26 de containere modulare, însă nu s-a primit aprobare decât pentru 10.
„Vom aplica reguli foarte stricte, pentru că nu e de joacă cu COVID-ul”
La nivelul municipiului Câmpulung au fost solicitate patru containere, două la Spitalul Municipal şi două la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC), însă cererea a fost onorată pe jumătate. Containerele au ajuns în urbea musceleană ieri, de dimineaţă, în jurul orei 9.00, iar la instalarea acestora au fost prezenţi, printre alţii, prefectul Emanuel Soare, primarul Elena Lasconi, viceprimarul Nicolae Zaharia, directorul Cancelariei prefectului, Lucian Ionescu, cei doi manageri ai unităţilor medicale, Mădălin Iordache şi Ionela Dună, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, Bogdan David, dar şi fostul manager al spitalului câmpulungean pe perioada stării de urgenţă, Andrei Aron, acum consilierul primarului pe probleme de sănătate. „Am făcut eforturi foarte mari să aducem la nivelul judeţului Argeş 10 containere care sunt menite, având în vedere perioada de toamnă-iarnă foarte dificilă, să înlocuiască corturile de triaj, care nu mai ofereau servicii de calitate pentru pacienţi. Două dintre aceste containere au venit, astăzi, la Câmpulung şi vor fi folosite pentru triajul pacienţilor sau pentru oricare alte nevoi pe care spitalele le au, astfel încât să putem oferi condiţii mai bune pentru pacienţi, indiferent de afecţiunile pe care le au, şi să optimizăm serviciile medicale pe care le oferă.”, a declarat prefectul Emanuel Soare.
Containerele sunt de mare ajutor în această perioadă, lucru confirmat şi de primarul Elena Lasconi: „Practic, spitalele au trimis la Prefectură necesarul de containere, este vorba de 26 de bucăţi. Cu mari eforturi, prefectul Emanuel Soare ne-a ajutat foarte mult, a ajutat şi judeţul Argeş, reuşind să facă rost de 10 containere. Am înţeles că a fost destul de dificil ca să le obţină şi mă bucur foarte mult de această colaborare cu Prefectura Argeş. Acest container va fi folosit atât pentru internările de la Oncologie non-COVID, cât şi pentru triaj. Va mai fi un container la Spitalul TBC. Bineînţeles că sunt foarte utile şi ne bucurăm că există acum la Câmpulung două din zece la nivel judeţean, înseamnă ceva. Totodată, vreau să vă mai spun că vom aplica reguli foarte stricte, pentru că nu e de joacă cu COVID-ul şi aţi văzut ce se întâmplă şi la nivel mondial, şi la nivel naţional. În Argeş s-au mai liniştit un pic lucrurile, dar nu putem să ne culcăm pe o ureche.” Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” Argeş va asigura dezinfecţia şi amenajarea corespunzătoare a celor două containere.
„Avem posibilitatea să menţinem cifrele într-un platou”
Referitor la situaţia epidemiologică la nivelul judeţului Argeş, prefectul s-a arătat optimist şi speră ca, în urma măsurilor care au fost luate pentru prevenirea răspândirii COVID-19, cifrele statistice să rămână la un nivel cât mai scăzut. Dacă situaţia se va înrăutăţi, vor fi luate măsuri restrictive suplimentare. „Suntem într-o perioadă destul de dificilă la nivel naţional, efectele acestui val foarte puternic se văd şi la nivelul judeţului nostru, însă Argeşul a fost printre ultimele judeţe din ţară afectate de acest val. Suntem într-o perioadă dificilă, dar, în urma măsurilor pe care le-am aplicat în judeţul Argeş, suntem optimişti că în perioada următoare, dacă vom respecta cu stricteţe toate regulile care sunt impuse, avem posibilitatea să menţinem cifrele într-un platou, astfel încât să frânăm cât se poate de mult creşterea, ba chiar putem spera la o uşoară scădere a numărului cazurilor, lucru care s-a şi întâmplat în zilele de duminică, luni şi marţi, mai puţin ieri (n.r. miercuri). Avem speranţa că valul al doilea, chiar dacă loveşte puternic la nivel naţional, în Argeş nu se va simţi atât de mult. Observăm că, în urmă cu două săptămâni, judeţul nostru avea o rată de incidenţă de sub 1 la mie, acum am depăşit 2,5 – 2,7 la mie, deci este clar că, în ciuda măsurilor care se iau, în ciuda restricţiilor impuse, valul acesta este atât de puternic încât, mai devreme sau mai târziu, indicele va creşte şi sigur că, în conformitate cu legea, va trebui să impunem restricţii suplimentare, care vor fi analizate în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Se va analiza impactul acestor măsuri pe toate planurile, atât epidemiologic, cât şi economic, şi social şi aşa mai departe, şi numai în momentul în care vom considera că restricţiile suplimentare vor fi menite să ajute la frânarea răspândirii acestui virus, atunci le vom lua.”, a mai precizat Emanuel Soare.
Cazuri de COVID-19 din ce în ce mai grave
Potrivit managerului interimar, în prezent, Spitalul Municipal Câmpulung e plin de bolnavi infectaţi cu COVID-19, mai puţin trei secţii, iar cazurile sunt din ce în ce mai grave, cele 14 locuri de la Terapie Intensivă fiind toate ocupate. „Spitalul e plin, mai puţin secţiile Pediatrie, Obstetrică – Ginecologie şi Neonatologie. Din fericire, am reuşit să aducem o firmă care să monteze reţea de oxigen. Sunt acum la etajul trei şi am beneficiat de înţelegerea colegilor de la celelalte spitale, să nu se mai aducă suspecţi, până reuşim noi, sperăm că săptămâna viitoare, să terminăm lucrările la etajul trei şi ulterior la etajul doi. Personalul medical e obosit, sunt cazuri din ce în ce mai grave, oamenii în continuare nu înţeleg că nu e o glumă şi din cauza asta spitalul e plin. La Terapie Intensivă sunt 14 locuri, toate ocupate. Avem trei ventilatoare însă, din nefericire, unul s-a stricat, dar sperăm să-l reparăm. Dacă nu vor mai fi locuri, vom face preterapie, aşa cum se întâmplă în toată ţara. Mai avem câteva saloane pe care le pregătim, dar personal nu mai avem, mai ales medici care să-i îngrijească. Paturi s-ar mai găsi, ca să zic aşa. Cu extinderea acestei reţele de oxigen sperăm să degrevăm un pic Terapia Intensivă de cazurile de preterapie, care vor fi tratate pe secţii.”, a subliniat medicul Mădălin Iordache.
Redeschiderea Spitalului Municipal pentru persoanele non-COVID, o chestiune dificilă
Prefectul judeţului Argeş s-a arătat sceptic în ceea ce priveşte posibilitatea ca Spitalul Municipal Câmpulung să fie redeschis în perioada următoare şi pentru pacienţii non-COVID subliniind că „spitalele pot funcţiona, în baza unui ordin al ministrului Sănătăţii, încă din 29 mai, într-o anumită proporţie şi pentru pacienţii non-COVID. Se fac demersuri pentru deschiderea Spitalului Municipal Câmpulung pentru pacienţii non-COVID, sperăm că vom putea reuşi să facem acest lucru, deşi creşterea numărului de cazuri de infectări este atât de mare încât s-ar putea ca lucrul acesta să fie destul de dificil. Am încredere însă că managementul spitalului va găsi soluţii astfel încât persoanele care au afecţiuni non-COVID, urgenţele, cazurile grave, să poată fi tratate şi în această perioadă la Spitalul Municipal.” În schimb, Mădălin Iordache crede în continuare că Spitalul Municipal poate funcţiona ca spital mixt, dacă se dă undă verde de la DSP. „Spitalul se poate deschide non-COVID în această clădire (n.r. unde funcţionează secţiile ORL şi Psihiatrie). Oncologia deja s-a deschis, s-ar mai putea deschide şi Ginecologia, dacă DSP vrea să înţeleagă şi să accepte că în toată lumea, în general, şi în special dincolo de graniţele noastre există spitale mixte şi că noi avem aceste circuite complet separate, cel puţin pentru Ginecologie. Spre exemplu, ieri (n.r. miercuri, 11 noiembrie) s-au făcut două intervenţii chirurgicale, astăzi (joi, 12 noiembrie) se va face cel puţin una. Deja lucrurile s-au complicat, apare şi patologie chirurgicală la bolnavi pozitivi, cum e şi normal, fiind mai mulţi, începe să crească şi procentul de urgenţe.”, a concluzionat noul manager al Spitalului Câmpulung. Alex BARBU