Incendiu devastator, în această dimineaţă, în comuna Rucăr! Flăcările au făcut prăpăd într-o locuinţă situată în zona pieţei, mistuind întreg acoperişul şi trei camere, chiar dacă pompierii au intervenit cu promptitudine. Ei au reuşit să evite un dezastru şi mai mare, localizând şi lichidând incendiul înainte ca acesta să se extindă şi la alte imobile din apropiere.
Incendiul a fost semnalat în jurul orei 8.30 la o casă mansardată situată pe strada Pieţei. Câţiva vecini au observat acoperişul cuprins de flăcări şi au dat imediat alarma la 112. La faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj cu o autospecială de intervenţie de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung – Punctul de lucru Rucăr, iar în sprijinul acestuia au mai fost trimise alte două echipaje de la Câmpulung. Misiunea pompierilor a fost dificilă, în condiţiile în care casa avea structura majoritară din lemn, iar în interior se aflau şi alte materiale combustibile care au favorizat propagarea cu repeziciune a incendiului. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 150 de mp, pornind de la bucătărie şi propagându-se până la acoperişul locuinţei, care a fost distrus în totalitate. În afara acestuia, au ars complet şi trei camere, iar celelalte au fost afectate parţial. Două persoane s-au intoxicat cu fum şi au primit îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD, fără să fie necesar transportul acestora la spital. ISU Argeş şi Poliţia Câmpulung au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cauzele şi împrejurările care au stat la baza declanşării incendiului, o ipoteză preliminară fiind aceea că totul a pornit de la un scurtcircuit la instalaţia electrică de la bucătărie. Alex Barbu