



Vineri, 6 noiembrie, începe oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare 2020, care se va încheia pe 5 decembrie, la ora 7.00.
În Argeş, 16 partide politice au depus la Biroul Electoral Argeş listele cu numele celor 98 de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor, iar fostul primar de la Corbi, Virgil Baciu, candidează independent pentru Camera Deputaţilor.
Până la debutul oficial al campaniei, argeşenii candidaţi pentru un loc în una dintre Camerele Parlamentului au fost într-un tur prin judeţ, inclusiv în Câmpulung şi localităţile din Muscel. Au fost vizate zilele de la sfârşitul săptămânii, când în mai multe comune se ţin târguri săptămânale, iar zonele sunt pline de potenţiali votanţi.
Aflat pe locul trei pe lista PNL pentru Camera Deputaţilor, câmpulungeanul Bogdan David s-a întâlnit cu muscelenii prezenţi, sâmbătă, în târgul de la Voineşti-Lereşti, iar, duminică, cu cei de la Rucăr.
Candidaţii PSD Argeş pentru Senat şi Camera Deputaţilor au fost în comunele Miroşi, Stâlpeni şi Domneşti, acolo unde s-au întâlnit cu cetăţenii şi cu autorităţile locale.
Membrii echipei USR PLUS Argeş au anunţat câmpulungenii că au „început revoluţia bunei guvernări” chiar din faţa Primăriei Câmpulung, unde s-au fotografiat, duminică, împreună cu primăriţa Elena Lasconi. “E.M.”