La nivel naţional, Argeşul este dat ca bun exemplu de gestionare corectă a pandemiei. Prefectul Emanuel Soare a explicat, ori de câte ori a avut ocazia, că obligativitatea purtării măştii de protecţie peste tot, inclusiv în spaţiile deschise, impusă în judeţ, a salvat judeţul Argeş. Astfel, s-a ajuns ca de la peste 100 de cazuri pe zi, câte erau la finele lunii iulie, să avem în Argeş o medie cu mult sub jumătatea celei de acum două luni şi jumătate, în timp ce majoritatea judeţelor au probleme foarte mari. Pentru că virusul nu va plecat prea curând dintre noi, cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte măsurile de protecţie sanitară: purtarea măştii, distanţarea fizică şi păstrarea igienei mâinilor. Pentru a se asigura că argeşenii respectă măsurile impuse, poliţiştii, jandarmii şi pompierii sunt prezenţi în tot judeţul, aplicând avertismente şi sancţiuni contravenţionale.
Revenind la situaţia epidemiologică, contabilizată de Direcţia de Sănătate Publică Argeş, vă informăm că în ultimele trei zile, de marţi până joi, au fost înregistrate 121 de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, în medie peste 40 pe zi, iar la ATI arau 28 de pacienţi. În acest interval şi-au pierdut viaţa şi 5 argeşeni. Iată cum s-a prezentat situaţia îmbolnăvirilor de marţi, 13 octombrie şi până joi, 15 octombrie.
Marţi, 13 octombrie
-persoane ieşite din carantină instituţionalizată: 1.493;
-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 732, dintre care 413 în carantină la domiciliu şi 319 în izolare;
-persoane ieşite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 12.294;
-persoane internate în spital: 260 (luni 251);
-persoane internate la ATI: 20 (luni 26);
-persoane vindecate: 5.280 (luni 5.267);
-persoane diagnosticate pozitiv: 5.835 (luni 5.806);
-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 29 (luni 17);
-număr teste efectuate în spitalele publice: 45.095 (luni 418);
-persoane decedate de la începutul pandemiei: 236 (luni 236).
Miercuri, 14 octombrie
-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 746, dintre care 403 în carantină la domiciliu şi 343 în izolare;
-persoane ieşite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 12.369;
-persoane internate în spital: 285;
-persoane internate la ATI: 24;
-persoane vindecate: 5.280;
-persoane diagnosticate pozitiv: 5.893;
-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 58;
-număr teste efectuate în spitalele publice: 45.442;
-persoane decedate de la începutul pandemiei: 238;
-decesul 237: bărbat de 77 de ani, cu comorbidităţi: bloc ramură dreaptă regurgitare aortică grad 2, boala Alzheimer, sindrom de hepatocitoliză;
-decesul 238: femeie de 73 de ani, cu comorbidităţi: boală cronică de rinichi, diabet zaharat tip II, HTA, obezitate grad III.
Joi, 15 octombrie
-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 801, dintre care 443 în carantină la domiciliu şi 358 în izolare;
-persoane ieşite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 12.414;
-persoane internate în spital: 293;
-persoane internate la ATI: 28;
-persoane vindecate: 5.328;
-persoane diagnosticate pozitiv: 5.927;
-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 34;
-număr teste efectuate în spitalele publice: 45.442;
-persoane decedate de la începutul pandemiei: 241;
-decesul 239: bărbat de 77 ani, cu comorbidităţi: boală cronică ischemică, HTA, bypass aortă coronariană;
-decesul 240: bărbat de 74 de ani, cu comorbidităţi: diabet zaharat tip II, HTA stadiul III, boală renală cronică;
-decesul 241: femeie de 76 ani, cu comorbidităţi: ciroză a ficatului prin hepatită cronică C, insuficienţă hepatică cronică, insuficienţă cardiacă, boală pulmonară cronică, boală renală în stadiul final.
Prefectul Emanuel Soare: „Masca este obligatorie, fără excepţie, în orice spaţiu. Închis, deschis, aglomerat, neaglomerat!”
De o săptămână, Argeşul este dat ca exemplu de gestionare corectă a pandemiei, la nivel naţional, succedându-se intervenţiile televizate ale prefectului Emanuel Soare, care explică cum a reuşit înjumătăţirea cazurilor de infectări în judeţ.
„Noi am luat nişte decizii importante, în luna iulie-august, când Argeşul a fost unul dintre primele judeţe afectate, după Suceava. Am introdus măsuri restrictive, dintre care cea mai importantă a fost obligativitatea purtării măştii de protecţie peste tot, inclusiv în spaţiile deschise. Introdusesem atunci o excepţie: pentru persoane care sunt în grupuri mai mari de două persoane. Această măsură a salvat judeţul Argeş. De la 100 de cazuri pe zi – noi am avut un record de 129 – am ajuns, într-o lună şi jumătate, la o medie de 10-15 cazuri în acest moment, în care majoritatea judeţelor au probleme foarte mari. Acum două zile, am luat o decizie în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, de a generaliza obligativitatea purtării măştii de protecţie fără niciun fel de excepţie, în orice fel de spaţiu. Închis, deschis, aglomerat, neaglomerat, pentru noi nu mai contează. Nu putem închide ţara, trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus. Singura măsură, alături de păstrarea distanţei şi o mai bună igienă cu apă şi săpun, rămâne masca. Masca trebuie să devină rapid obligatorie pentru toată lumea. N-am stat pe gânduri, am aplicat această măsură. De astăzi, este în vigoare, obligatoriu. Din experienţa noastră, am dublat întotdeauna măsurile pe care le-am luat, de intensificare la maximum a măsurilor de verificare. Indiferent de măsurile luate, dacă nu verificăm respectarea lor, nu facem nimic.”, a declarat acesta.