A fost odată un şef care, în timp, a ajuns să deţină mult râvnita titulatură de director plin cu drept de decizie. Omul era o persoană cu mult bun simţ şi cu destule rezultate în muncă. După ceva timp de la numirea dumnealui în funcţie, omul a început să-şi cam dea în petec. Chiar dacă nu el este cel mai mare şi mai tare în zonă, are o atitudine care lasă de dorit. Subalternii sunt dezamăgiţi de faptul că sunt folosiţi şi în alte scopuri decât cele care îşi leagă strict de locul de muncă. Pe de altă parte, cei care nu sunt în graţiile şefului sunt dezamăgiţi de faptul că nu li se vorbeşte decât într-un limbaj necuviincios. Directorul stă în biroul său şi îşi face de lucru, cu felurite sticle ce au licori scumpe. Cum este toamnă şi dumnealui are livezi cu meri, peri, pruni, etc., a apelat la serviciile unuia dintre subordonaţi pentru a merge la cules şi la cărat de fructe. Astfel că cel care a fost investit cu importanta misiune gospodărească,vine la serviciu, semnează condica şi pleacă la muncă pe tarla, depăşindu-şi orele de program… Dar ce nu face omul, pentru a-şi păstra locul de muncă, chiar dacă sacrificiile sunt cam mari? Toţi cei care cunosc acest aspect sunt dezamăgiţi nu de fapta colegului lor, ci de faptul că nu sunt în graţiile şefului şi nu se bucură de râvnitele facilităţi.
Musceleanul de pe bulevard