Deşi, la sfârşitul lunii martie, Liviu Ţâroiu se dădea, împreună cu subalternii Primăriei, exemplu de sacrificiu în numele pandemiei, în săptămâna alegerilor, acesta nu s-a dezis de crezul mandatului său de primar: interesul şi bunăstarea angajaţilor din administraţia publică locală. Pentru actuala administraţie, n-a contat niciodată binele comunităţii locale, ci plinătatea buzunarului bugetarului Primăriei, pentru care, în mandatul 2016-2020, au avut loc trei-patru creşteri salariale, care au condus la dublarea, chiar triplarea lefurilor pentru bugetărimea din subordinea lui Liviu Ţâroiu, care a plusat cu vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană. Până în săptămâna alegerilor, funcţionarii îşi luaseră gândul de la concediile plătite de Primărie, întrucât banii fuseseră direcţionaţi, în primăvară, către cele două spitale câmpulungene, prinse complet nepregătite de apariţia primului caz de coronavirus în oraş. Unde a găsit primarul sutele de mii de lei necesare acoperirii costurilor cu tichetele de vacanţă ale subordonaţilor într-un buget sleit de economii, care, în 2020, de pildă, n-a accesat niciun leu şi niciun euro? Şi care, pe deasupra, a trebuit să facă faţă unui neprevăzut costisitor, cum a fost şi este pe mai departe lupta cu SARS-CoV2? Bănuim că primarul în funcţie nu este atât de iresponsabil încât să prăpădească cei 900.000 lei, veniţi de la Guvern într-un moment de criză naţională, pe sejururile conţopiştilor doborâţi de efort.
În martie, banii de vouchere au fost folosiţi pentru spitale
La sfârşit de martie, la mai bine de o lună de la apariţia primului infectat cu COVID-19 în România, directorii spitalelor din municipiu s-au urnit să ceară fonduri Primăriei, ca să cumpere materiale de protecţie pentru personalul sanitar. Printr-o rectificare a bugetului Câmpulung, apelul de ajutor al unităţilor medicale din Câmpulung a avut ca efect sacrificarea prevederii bugetare pentru relaxarea preponderent pe litoral a salariaţilor Primăriei. Spitalul Municipal a primit, la acel moment, 303.000 lei, iar Spitalul de Pneumoftiziologie, 90.000 lei. Nemaiavând disponibil în excedentul bugetar, iar fondul de rezervă urma să fie folosit pentru acţiunile proprii ale Primăriei în lupta cu COVID-19, cei 393.000 lei s-au luat de la voucherele de vacanţă ale salariaţilor din administraţia publică locală. Primărie plus instituţii subordonate.
537.900 lei reprezintă valoarea voucherelor din bugetul local şi bugetul de venituri proprii şi subvenţii. Ce rămânea din utilizarea celor 393.000 lei în favoarea spitalelor intra în fondul de rezervă bugetară, pentru a fi folosiţi de Primărie. În principal, diferenţa era destinată acţiunilor de dezinfecţie pe scările blocurilor din oraş şi în instituţiile publice, în completarea cheltuielilor pentru echipamente de protecţie (măşti, combinezoane, dezinfectanţi) şi pentru igienizarea parcurilor şi străzilor.
Ce-au mai comentat prin spatele lui Ţâroiu subordonaţii cătrăniţi că li s-a răpit beneficiul vacanţei plătite din banii contribuabililor! Ce jale pe bieţii angajaţi, mai cu seamă după ce au văzut că alţi primari din Muscel, nepăsători cu banul public, s-au comportat de parcă pandemia nu s-ar fi întâmplat. N-au scos un leu din buget pentru măşti şi dezinfectanţi, în schimb, au contractat liniştiţi furnizorii de carduri de vacanţă, la timp, ca lumea din Primărie să prindă vârful sezonului estival.
Angajaţii Primăriei, consolaţi cu vacanţe, cel mai probabil, la munte
Aproape de finalul primei luni de toamnă, autorităţile de la Câmpulung au pus şi ele de o achiziţie, prin SICAP, pe tichete electronice, achiziţie produsă fix în ultima săptămână a campaniei electorale. Dacă asta nu se cheamă obrăznicie, spuneţi-i dumneavoastră cum doriţi! Pe 21 septembrie, municipalitatea a contractat servicii de emitere şi livrare a voucherelor de vacanţă, pe suport electronic, de la firma bucureşteană Edenred România SRL. Conform portalului de specialitate, tranzacţia efectuată în săptămâna alegerilor constă în „achiziţionarea de servicii de emitere şi livrare a voucherelor de vacanţă pe suport electronic – CARD – pentru salariaţii aparatului de specialitate al primarului municipiului Câmpulung, pentru anul 2020.”
De ce acum, când vara s-a sfârşit?! Toată lumea a înţeles! Angajaţii Primăriei, cărora li s-au lungit gâturile aşteptând măriri salariale în 2019 şi în 2020 – dacă au fost învăţaţi cu nărav! -, au fost îmbunaţi, în această perioadă sensibilă pentru şef, cu sejururi, cel mai probabil, în staţiuni montane, sau cu pelerinaje religioase, sau cu cazare în clinci balneare, căci marea, soarele şi plaja au fost ratate.
Disperarea primarului de a-şi păstra funcţia l-a făcut să nu mai ţină cont de lipsa resurselor bugetare şi să consume taxele şi impozitele câmpulungenilor pe această acţiune cu puternic impact electoral. După cum am precizat la început, Câmpulung a figurat, cu 900.000 lei, la recenta repartiţie de fonduri de la Guvern, bani pe care sperăm din toată inima să nu-i fi irosit pe distracţia celor mai odihniţi salariaţi din Câmpulung. Sau Liviu Ţâroiu se bazează că sumele cheltuite de spitale în numele pandemiei vor fi recuperate prin programul finanţat de Uniunea Europeană. Sau funcţionează la actualul primar gândirea „după mine potopul”. Sau toate la un loc. Magda BĂNCESCU